Zvîncă Adrian, plimbat prin sinecuri politice
Pe pagina de Facebook intitulată „PETROȘANI ORAȘ EUROPEAN” am găsit o postare care ne-a atras atenția și pe care o considerăm de interes public.
Iată despre ce este vorba:
„Astăzi, puțin despre Zvîncă Adrian, omul plimbat mai nou prin sinecuri politice bine plătite de către Vetuța Stănescu. Omul nu e nou în politică, e creația lui Mircea Moloț, a trecut prin mai multe partide în goana după ciolan. La alegerile din 2020 îl găsim în PRO ROMANIA lui Ponta și, împreună cu Mariana Ghioc și Francisc Gherschner, face jocurile P.N.L. și ale lui Tiberiu Iacob Ridzi, asigurându-i majoritate în C.L. În plan personal, obține dubios un teren în mijlocul orașului, lângă casa studențească, pentru care a fost distrusă o zonă verde, pe care își ridică o pensiune oferită azi spre închiriere, pentru că de, slujbele pe bani publici sunt mai avantajoase. Revine în P.N.L. adus de Vetuța Stănescu și, cu complicitatea acesteia, devine președinte interimar în locul lui Cosmin Rădescu, singura voce din P.N.L. care făcea opoziție actualei administrații. Zvîncă nu e agreat de colegii de partid, fiind impus cu forța, motiv pentru care nici nu se organizează alegeri la Petroșani. Zvîncă este omul de casă al primarului din Petroșani care, aflat în relații tensionate cu Resmeriță, are pe masă opțiunea întoarcerii în P.N.L. Zvîncă a fost pentru trei luni secretar de stat, apoi schimbat. Acum i se oferă altă funcție plătită pentru care nu are nici o calificare. Vedem că devine un obicei după Adrian David să numești P.N.L.-iști doar de dragul de a fi numiți. Rușine P.N.L., sunt sute de tineri cu doctorate și studii adevărate care nu au locuri de muncă din cauza fosilelor voastre politice.”


Ne întrebăm dacă ne vom mai însănătoși vreodată ca societate? Când ne vom da seama că folosirea politicului pentru a obține sinecuri sau pentru ca oamenii din posturile de decizie să își albească trecutul nu duce la progres și la o viață mai bună în societate?
Până atunci, dacă va fi să fie, vom trăi în aceeași mizerie care mânjește democrația. Reforma clasei politice este înțepenită în neputința generată de slaba cultură politică și de apucături dâmbovițene de genul celor din postarea de mai sus.
Și, apropo, de unde clasă politică educată, de unde cultură politică într-o țară care nu pune, în general, preț pe învățământ și pe cultură? O țară educată, va avea oameni educați, culți, competenți, deci și o clasă politică bine pregătită pentru a face față încercărilor tot mai grele care ne așteaptă. Vi se pare că avem, la ora actuală, așa ceva?
