Tiberiu Iacob Ridzi – primar, dar și șef de lucrări la Universitatea Petroșani
Oare când mai are timp, un primar al unui municipiu cu extrem de multe probleme, să se ocupe și de activitatea didactică la Universitatea Petroșani?
Cetățenii se întreabă cu îngrijorare despre acest lucru, pentru că nu doresc să aibă în continuare un primar surmenat de atâta muncă, stors ca o lămâie de oboseală, dedicat trup și suflet…. și lista de pupături ar putea continua, dar noi nu obișnuim să pupăm în partea unde un șut înseamnă un pas înainte.
Dacă nu credeți ce spunem în titlul acestui articol, puteți consulta pe larg lista cadrelor didactice de la Universitatea Petroșani, Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, Departamentul de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi, la adresa următoare: https://www.upet.ro/facime/

Iar dacă stăm strâmb și judecăm drept, cetățenii au tot dreptul să se întrebe dacă primarul mai poate duce, după atâta muncă, frâiele orașului pe lângă propriile-i frâie. Că nu se prea îmbucă unele cu celelalte. Adică orașul este în cădere liberă, atinge fundul Groapei Marianelor, dar averea sa e la înălțimea Everestului, chiar dacă e trecută pe unchiul Florian.

Cetățenii pot jura cu mâna pe inimă că primarul Tiberiu Iacob Ridzi este ca un zeu: este peste tot, dar nu îl vezi, cere adulare și îi simți mânia prin taxe și impozite. Bine, cu astea din urmă, dă vina pe semizeii răi din Guvern, căci el e zeu și nu se încurcă cu fleacuri.
Ce or fi învățând studenții și când or face cursuri cu un cadru didactic care este atât de ocupat cu primăria? Sau când mai trece pe la primărie, dacă e atât de ocupat cu predarea cursurilor la universitate?
Poate vom primi oarece răspunsuri de la cei care se ocupă cu cercetarea. Nu, nu cu cea academică, ci cu cea care se ocupă cu aplicarea în practică a legilor. Că, vorba aia, ori e laie, ori bălaie!
