AncheteNews

S-a rupt lanțul de iubire …politică

Este interesant ceea ce primim în ultima vreme pe surse, sau ceea ce se postează pe internet, pe rețelele de socializare, mai precis pe Facebook, în legătură cu traseismul politic al unor personaje cheie din Municipiul Petroșani. În cazul de față, al domnului primar al Municipiului Petroșani, domnul Tiberiu Iacob Ridzi.

Screenshot 20260116 231441 Facebook

Culegem și noi niscaiva zvonuri despre ce va să fie în viitorul politic de la vârful Municipiului Petroșani. Asta o facem ca să nu zică lumea că, în cazul în care va fi chiar așa cum se spune, că nu s-a știut, că nu s-a așteptat să fie așa.

Dar să vedeți și dumneavoastră, dragi cititori, cum stau treburile în vederea viitoarelor alegeri locale, cam ce variante se vorbește prin târg că ar fi.

„Se pare că lanțul de iubire între Tiberiu Iacob Ridzi și Cristian Resmeriță s-a rupt. Vechile animozități, când Ridzi îl numea „Senatorul Cărbune” și îl ataca atât el, cât și Monica Ridzi, nu pot fi uitate. Trecerea lui Ridzi la PSD a fost oarecum forțată, unul din principalele motive fiind impotența politică a lui Ioan Rus. Familia Ridzi a avut, de-a lungul timpului, contre dure și cu Avram sau Nistor, care se uită, dar nu se iartă. Situația e cu atât mai tensionată cu cât conducerea PSD nu e de acord cu atitudinea unor apropiați ai primarului: Lăutaru, Pascu sau Aurel Radu care, prin ieșirile lor publice, aduc prejudicii de imagine partidului. A contribuit și scandalul Durbacă și Onisor Nemeș care, vrei nu vrei, sunt legați ombilical de primar. Nu în ultimul rând, scandalurile cu stadionul Jiul și afacerile înfloritoare ale unchiului Florian, cu spații și terenuri din Petroșani. Cum Resmeriță nu e un tip prea iertător, se pare că dragul nostru primar va bifa al cincilea partid din carieră sau va fi reprimit în PNL. De urmărit subiectul.” (Sursa: Jurnal de Petroșani)

Screenshot 20260116 231427 Facebook

 

Noi ne întrebăm, în acest context, oare nu va încerca și la AUR? Nu știm dacă va fi primit, dar nu se știe niciodată, pentru că în România, pentru putere, te faci frate și cu necuratul.

Oricum, sforile se trag din timp, pe toate palierele, în toate partidele. Iar noi, cetățenii ne uităm, ne certăm între noi în campaniile electorale că X sau Y sunt cei buni, iar V și Z sunt cei răi, pentru ca la final, cum facem, cum nu facem, tot cei care au fost la butoane câștigă. Vorba unui politician sinistru din istoria universală, tovarășul Stalin: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!” Deci, este clar ce este cu toate aceste pregătiri, zvonuri, vorbe de prin târg. Că, vorba aia: „Nu iese fum fără foc”.