Primăria Petroșani a autorizat o mașină cu dedicație să facă taxi
Acest articol este continuarea articolului „Singurul taxi care este de culoare albuie în loc de galben, are numărul HD 03SUV” din data de 3 septembrie 2025. Ridicăm câteva semne de întrebări la care este posibil să nu primim niciun răspuns, deoarece aparatul primăriei Petroșani ar fi bolnav în situația în care s-a dat o autorizație cu dedicație.
Conform Legii 544/2001, solicităm Primăriei Municipiului Petroșani să ne transmită un punct de vedere cu privire la modul cum de a fost posibil să se emită o autorizație de taxi pentru un taxi de o altă culoare, adică albui deschis, în contextul în care toate taxiurile sunt galbene, potrivit hotărârii Consiliului Local al Primăriei Municipiului Petroșani.
Se vorbește printre taximetriști că ar fi vorba de un total de 130 – 140 de taxiuri și trei dispecerate la nivelul municipiului Petroșani. Până aici este în regulă, dar când ne gândim la cei de la transporturi, ne întrebăm dacă au făcut-o intenționat eliberând acea autorizație, ori au fost constrânși de situație! Sau mai există o variantă: poate o fi zburat vreun plic cu o sumă de bani ca să se emită acea autorizație!
Una peste alta, vorbim despre un pădurar ce lucrează la Ocolul Silvic și despre cum, din salariul de pădurar, să aibă atâtea taxiuri, toate înmatriculate cu SUV, bineînțeles afiliate la 931, postul Alpin. Dacă ne aducem aminte, vorbim și de oameni de prin biserică, oameni de rând, diferiți patroni care au bântuit pe la acea firmă, dar toți sunt prieteni cu edilul municipiului Petroșani. Să ne înțelegem, autorizațiile nu se pot da decât dacă ai mașină galbenă și în urma unei licitații! Dar acea mașină a lui, deschisă la culoare, sigur a fost la o licitație ascunsă! Iar unul dintre șoferii acestei firme a dat o daună totală la unul dintre taxiurile inscripționate tot cu SUV. Deci nu vorbim de altceva, decât despre aceeași problemă.
A venit momentul să ne întrebăm: ce fac mai marii împărați și dictatorul primăriei municipiului Petroșani, știu cumva domniile lor cum de s-a eliberat o asemenea autorizație? Primarul în funcție are cunoștință? Aparatul lui este defectuos și mai dă erori când se eliberează câte o autorizație, sau totul a fost cu rea voință?
Ar putea să ne spună și nouă cineva cum de s-a făcut agrearea pentru un taxi de altă culoare? Oare au fost închise liniile telefonice, totul s-a indicat prin telefon? Nu avem încă un răspuns, dar am fi tare bucuroși să vă punem câteva întrebări la care așteptăm și răspunsurile, în conformitate cu Legea 544/2001!
Ne întrebăm cum se decide la R.A.R. de au putut să îi emită agrearea, în contextul în care trebuia să se uite bine ce scrie pe hotărârea de consiliu local, hotărâre care spune că taxiurile sunt de culoare galbenă sau, după caz, mașinile unor șoferi au fost cumpărate cu culoarea galbenă, conform hotărârii Consiliului Local.
Le reamintim celor de la I.T.M. că se merită să facă un control cu privire la modul de activitate al șoferilor de pe mașinile înmatriculate cu SUV! De fapt sunt șoferi, mașinile nu sunt ale lor! Totuși există, o nelămurire. Cineva din primărie nu distinge culorile sau noi nu vedem bine?
