O femeie în vârstă de 77 de ani, a fost găsită decedată în casă / VIDEO
Vecinul de deasupra a simțit un miros puternic, a încercat să își contacteze vecina dar nu a răspuns la telefon, nici măcar la ușă.
Vecinul a luat decizia de a suna pe 112, fapt la care sa deplasat Poliția Pompierii și SMRD-ul. Odată autoritățile ajunse la fața locului au constatat decesul femeii, fiind vorba de o femeie în vârstă de 77 de ani. Din informațiile ce le-am putut obține, femeia nu ar avea aparținători.
Evenimentul a avut loc pe strada Aleea Poporului, bloc 2, etaj 2. Un vecin relatează: „doamna a avut probleme cu inima”. Mai mulți martori relatează: „este moartă de peste o săptămână, dar acum s-a simțit acel miros”. Pompierii, au fost nevoiți să spargă ușa, pentru a putea intra în locuința doamnei. Pompierii au avut nevoie de măști, deoarece era un miros de insuportabil.
VIDEO