Narcisa, „Poliția aplică doar legea 61”. Indivizii astea nu ne dau pace și au avut dosare la Judecătoria Petroșani, au fost și condamnați./VIDEO

Instituții publice, angajați plătiți din banul public, infracționalitate și limbaj vulgar, radiografia Văii Jiului, (orașul Aninoasa). Plimbat pe linia telefonică, „dictatură” și minciună la capătul telefonului, fie procuror sau polițist, aceeași mănușă și copertă poartă în buzunar.

O familie căzută din stele, dată pe pământ să creeze probleme. Reținuți pentru anumite infracțiuni, dosare penale, polițiști bătuți și legi încălcate. Unii dintre ei sunt condamnați cu suspendare, iar alții își fac de cap derajând vecinii din zonă.

Unul dintre frații, a avut un dosar în premieră, a vrut să își facă „nevoile cu cumnata„, a tras de concubina fratelui și pentru aia a fost condamnat preventiv. Pare interesantă povestea fraților, o poveste zbuciumată, botezați la vârsta maturității ?? Cu „alcool și prostie”, bineînțeles !!!

Doamna cu părul puțin mai „blond” se dedică comentator, dar studiile o depășesc, a uitat să treacă prin clasă când se strigă ora de Limba Română. Personajele scăpate de cătușe, au o problemă socială în cartier cu anumiți vecini.

Pe parcursul anchetei jurnalistice vom prezenta dosarele fraților, picați din cer Pentru a crea prejudicii. O familie este terorizată și polițiștii stau în pixuri agăți, plimbați pe o linie telefonică și mințiți pe impulsuri „momârlănești„.

  • VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *