Morariu Bogdan, la beție înjură și amenință. Clientul Jandarmeriei / VIDEO
Tânărul din imagine după fiecare bere scoate câte o prostie, în urmă cu ceva timp a reușit să sfideze Jandarmeria. În materialul video de mai jos există proba clară, alcoolul i inunda mintea și vorbește urât la adresa anumitor persoane, chiar și autoritățile au fost măturate de el.
„A reușit acum să îmi aducă și mie amenințări chiar și acuzații, eu personal îl voi acționa în judecată, știu că nu are din ce trăi, dar vreau să îi dau o lecție pentru a-și dă seama că este pe pământ. A reușit să vorbească urât și tot timpul se întâmplă după câteva beri”, menționează Andrei.
Andrei – „Promit că îl voi acționa în judecată, a-și vrea să vină și acolo în stare de ebrietate, poate așa ne vom putea înțelege. Aștept în instanța să plătească și oamenii de genul.”. După cum se vede la noi Poliția urmărește rețelele de socializare, dar să își facă datoria pauză.
Puteți citi și ce a spus la adresa Jandarmeriei.
- VIDEO