News

MISIUNI PENTRU SIGURANȚA PROCESULUI ELECTORAL

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în perioada 26-27 septembrie a.c., 710 de lucrători ai M.A.I, vor asigura paza şi protecţia a 331 de secţii de votare constituite pe raza județului Gorj, în 290 de locații.
Duminică, 27 septembrie a.c., 196 de poliţişti și 31 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel 101 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști. Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 69 de lucrători M.A.I. vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj va avea în responsabilitate 141 de secţii de votare, constituite în 137 de locaţii, unde vor fi prezenţi 141 de poliţişti, Inspectoratul de Jandarmi Gorj vor avea în responsabilitate 95 secții de votare dispuse în 67 de locații, unde vor fi prezenți 95 de jandarmi, iar alte structuri ale M.A.I. vor avea în responsabilitate 6 secții de votare constituite în 5 locații.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U. Gorj au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență. Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

IPJ GORJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *