În bătălia pentru INSEMEX tabăra „contra” joacă murdar
Dintr-o postare de pe Facebook, ce aparține unui bine-cunoscut cetățean al Municipiului Petroșani, postare pe care am considerat-o de interes public, aflăm de ce este atâta înverșunare în tabăra Vlad Lăutaru – Monica Maria Iacob Ridzi împotriva directorului INSEMEX.
„Domnule Roman Darius, ca să fiu sincer nu știu dacă mai sunteți prim- procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, dar tot ce este posibil să mai fiți, sunteți o persoană de o demnitate publică în Valea Jiului de prim rang. Ultima tangență pe care am avut-o cu dumneavoastră a fost legată de dosarul penal instrumentat de către instituția pe care o conduceți rezultat în urma unei plângeri penale făcute împotriva mea de către Monica Maria Iacob Ridzi, dosar finalizat cu clasare în lipsa unor probe. Remarc că ați avut atunci un comportament mai mult decât onest și ați refuzat orice implicare având în vedere prietenia dumneavoastră cu soțul Monicăi Maria Iacob Ridzi, pe care v-ați asumat-o în scris.
În fine, domnule prim- procuror, sunteți în faza unui șantaj clar și pe față a unui grup de interese din care fac parte pe lângă Lăutaru Vlad și Monica Maria Iacob Ridzi, care împreună coordonează publicația fără forme legale denumită ,,Cotidianul Văii Jiului ” și o sumedenie de conturi false. Șantajul este îndreptat împotriva directorului INSEMEX Petroșani, institut de o importanță majoră pentru Valea Jiului dar și pentru România, astfel încât acesta să-l ponteze fictiv ( din câte am înțeles) pe Vlad Lăutaru și să o angajeze pe Monica Maria Iacob Ridzi. Vă rog să verificați datele prezentate de către mine. Iar dacă Monica Maria Iacob Ridzi și soțul acestuia nu sunt implicați în acest șantaj să iasă public și să declare acest lucru, eventual să propună excluderea din psd Petroșani a lui Vlad Lăutaru. Aștept cu interes!!!”

În postarea de mai sus, autorul ne spune, în opinia sa, care motivele pentru care are loc acest șantaj, după cum se exprimă autorul postării. Motivele sunt: Vlad Lăutaru să fie pontat fictiv și Monica Maria Iacob Ridzi să fie angajată la INSEMEX.
Cum nu există fum fără foc, iar ecuația are mai multe variabile, rezultatul final va fi în funcție de respectivele variabile. Noi am menționat în articolele precedente că este posibil ca Vlad Lăutaru să urmărească postul de director al INSEMEX, iar dacă în ecuație se bagă și familia Ridzi, prin stăpâna casei, atunci este clar că sunt și alte interese la mijloc. Deci, este posibil ca să nu fie acestea toate motivele și toate obiectivele pentru care s-a pornit acest război.
Tot din respectiva postare, în opinia autorului ei, tabăra „contra” joacă murdar prin folosirea de conturi false pe rețelele de socializare, prin coordonarea și folosirea unei publicații fără forme legale (în opinia autorului postării), numită „Cotidianul Văii Jiului”
Prin însăși rugămintea autorului de a fi verificate datele prezentate de către domnia sa (și bănuim că nu este vorba doar despre ce se scrie aici), autorul așteaptă o confirmare sau o infirmare oficială din partea instituțiilor statului și din partea instanței, pentru că dacă este ceva la mijloc, acest „ceva” cu siguranță că nu se va opri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, ci își va urma cursul în instanță.
Nu putem decât să urmărim evoluția evenimentelor și reacțiile părților implicate, să fim atenți la cum se vor poziționa Monica și Tiberiu Iacob Ridzi și la ce măsuri pe linie politică va lua (dacă le va lua) domnul Tiberiu Iacob Ridzi în privința domnului Vlad Lăutaru. Adică dacă îl va exclude sau nu din PSD și din Consiliul Local.
Se întrevede un război lung, de uzură. Iar noi vom fi prezenți pentru a vă informa despre mersul lucrurilor. Țineți aproape!
