Gabor Vasile Ioan se laudă că dă piept de unul singur cu procurorii și judecătorii, dar umblă cu avocata după el
Gabor Vasile Ioan este omul contrastelor, atât în ceea ce spune, cât și în ceea ce face. Când zice că se potolește, calcă mai abitir mâța pe coadă. Când zice că nu umblă cu avocat după el, în aceeași discuție, puțin mai încolo, zice că la următorul proces merge cu avocat.
Și, atenție, la un moment dat spune: „Mă descurc singur, pentru că cu adevărul nu mi-e frică, până în pânzele albe mă duc, cu adevărul meu”. Adevărul este doar unul singur, nu există adevărul meu sau adevărul tău. Adevărul meu este ceea ce cred eu că ar fi adevărat, asta nu înseamnă că este purul adevăr.
„Gabor Vasile Ioan: Începând de la procurori, judecători… Păi dacă eu am fost singurul căruia nu mi-a trebuit avocat. La orice instanță am avut, mie nu mi-a trebuit avocat. Ai știut treaba asta? Eu n-am avut, mă, avocat. Domule Gabor, aveți avocat? Nu, și nici nu-mi trebuie. Mă descurc singur, pentru că cu adevărul nu mi-e frică, până în pânzele albe mă duc, cu adevărul meu. Ce să-mi facă avocatul?
Cetățean: Bă, săptămâna viitoare nu te duci cu avocatul la proces?
Gabor Vasile Ioan: A, săptămâna viitoare mă duc cu avocatul, frate, pentru că e avocatul meu care… no, înțelegi? Dar vreau să zic. La foarte multe procese, mie nu mi-a trebuit nici avocat.
Cetățean: Dar acum, ți-a trebuit avocat când te-a reținut?
Gabor Vasile Ioan: Da. A venit avocata mea, pentru că, no…nu mai vorbesc eu mai multe.
Săpașu Silviu: Bă, Vali, dar de ce ești așa prost, mă , și nu-ți vezi de treabă, de copii tăi, bă?
Gabor Vasile Ioan: Nu-s prost, Silviule!”
Până se hotărăște domnul Gabor Vasile Ioan dacă are sau nu are nevoie de avocat, până se dă mare că el are adevărul lui, noi îl vedem mai mereu cu o avocată după el, sau în jurul său. Care o fi adevărul din punctul său de vedere: adevărul domniei sale sau adevărul surprins de prea multe ori pe obiectivul camerei?
