Dosarele penale ale pastorului Petru Ceuță
După cum bine știți, Petru Ceuță este pastor penticostal și vicepreședinte S.O.S. România, filiala Petroșani. Acesta este cercetat în două dosare penale.
Primul dosar penal este pentru tentativă de omor, al doilea dosar penal este pentru distrugere. Există în spațiul public un interviu în care domnul Marius Tăbârzan, victima domnului pastor Petru Ceuță, spune prin ce momente de groază a trecut.
Despre conflictul care a dus la deschiderea dosarului penal pentru tentativă de omor am scris în articolul precedent din data de 06.04.2026, intitulat: „Pastorul Petru Ceuță, între (auto)cosmetizare și fața din spatele oglinzilor” . Foarte pe scurt, este vorba despre un incident pentru un loc de parcare, incident între victima Marius Tăbârzan și pastorul Petru Ceuță. Pastorul Petru Ceuță a încercat să îl lovească în cap pe domnul Marius Tăbârzan, acesta a parat loviturile cu o mână și s-a ales cu fracturi la mână, a fost nevoie de o intervenție chirurgicală în care i s-a pus o tijă medicală din titan la mâna respectivă și care a necesitat în total 45 de zile de îngrijiri medicale, lucru care reiese clar din certificatul medico-legal.
Al doilea dosar penal deschis pe numele pastorului Petru Ceuță este ca urmare a faptului că după acest scandal, domnia sa, într-un altă acțiune „profund creștină” i-a distrus garajul domnului Marius Tăbârzan.
Deci, din punctul nostru de vedere, îi repetăm domnului pastor Petru Ceuță: jos masca! Cele două fapte probabil că dânsul le consideră ca fiind „creștinești”, din moment ce nu a existat partea domniei sale nici cea mai mică părere de rău pentru faptele săvârșite. Se împacă din punct de vedere creștinesc funcția religioasă și cea politică, domnule pastor? Dar dacă cele două funcții vin la pachet cu acte de violență?
Ne-a mai atras atenția un amănunt din respectivul interviu. La un moment dat, domnul Marius Tăbârzan vorbește, în treacăt, despre un imobil achiziționat ilegal de pastorul Petru Ceuță. Dar despre acel imobil vom reveni într-un viitor articol.
Vă vom informa despre noutățile ce vor apărea pe acest subiect. Țineți aproape!
