Condamnatul Gabor Vasile Ioan la doi ani cu suspendare nu a respectat o hotărâre judecătorească
Se adeverește, din mai multe adrese ale instituțiilor publice, faptul că Gabor Vasile Ioan nu a respectat o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, dată de Curtea de Apel Alba Iulia. În consecință, s-a deschis un dosar penal ce se află pe rol la Judecătoria Petroșani, care are ca obiect revocarea măsurii.La Poliția Municipiului Petroșani au fost înregistrate două plângeri, având două date calendaristice diferite, respectiv 20.03.2025 și 27.03. 2025, având același obiect, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătorești penale, definitivă și irevocabilă, dată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Respectivele plângeri, Poliția Municipiului Petroșani le-a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, unde au fost înregistrate cu număr unic, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea sancționărilor penale prevăzute de Art. 288, alineat (1), din codul penal.„Urmare a petiției dvs., înregistrată la nivelul Poliției Municipiului Petroșani cu nr. 597082 din data de 20.03.2025, prin care ați semnalat faptul că, în data de 17.03.2025, în incinta Judecătoriei Petroșani, o persoană de sex masculin ar fi încălcat o sentință penală, vă aducem la cunoștință următoarele:
În urma verificărilor efectuate la nivelul Poliției Municipiului Petroșani, s-a stabilit că, la data de 27.03.2025, a fost înregistrată sub numărul 598118, plângerea formulată de dvs., ce vizează aceleași aspecte descrise în petiția nr. 597082/20.03.2025.
Astfel, sesizarea din 27.03.2025 a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, unde a fost înregistrată cu număr unic 1424/P/2025, fiind efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale, faptă prevăzută de art. 288 alin (1) din Codul Penal.
Prin urmare, petiție dvs., înregistrată cu numărul 597082/20.03. 2025 va fi înaintată, de asemenea, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea analizării și dispunerii măsurilor legale ce se impun în consecință.”De asemenea, Serviciul Probațiune Hunedoara ne confirmă faptul că există un dosar deschis pe rol la Judecătoria Petroșani, împotriva inculpatului Gabor Vasile Ioan, pentru aceeași infracțiune.
Serviciul Probațiune Hunedoara a sesizat Judecătoria Petroșani cu privire la faptul că numitul Gabor Vasile Ioan nu a respectat o sentință penală, definitivă și irevocabilă. În acest sens, există la Judecătoria Petroșani dosarul 10951/278/2024 care are ca obiect revocarea / anularea amânării aplicării pedepsei (art.582 NCPP). Mai jos este transcrierea conținutului adresei primite de la Serviciul de Probațiune Hunedoara:
„Ca răspuns la sesizarea dvs. înregistrată cu nr. 5406/SP Hd/21.03.2025, vă comunicăm faptul că aspectele semnalate de dvs. au făcut deja obiectul sesizării instanței cu referire la încălcarea de către Gabor Vasile Ioan a obligației prev. de art. 85 alin. 2 lit e) CP, impusă în sarcina sa prin sentința penală nr. 337/2023 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 57/2024 a Curții de Apel Alba Iulia la data de 25.01.2024, pronunțată în dosarul penal nr. 5236/278/2023.
Ca urmare, în prezent, pe rolul Judecătoriei Petroșani se află dosarul nr. 10951/278/2024, având ca obiect revocarea amânării aplicării pedepsei. În concluzie, vă invităm să urmăriți soluționarea acestui dosar de către Judecătoria Petroșani. De asemenea, în situația în care considerați că acțiunile domnului Gabor Vasile Ioan sunt de natură a vă prejudicia integritatea, va trebui să vă adresați Poliției municipiului Petroșani”Deși în 2024 s-a deschis acest dosar penal pentru nerespectarea unei sentințe penale, în anul 2025 din nou nu s-a respectat, din partea condamnatului Gabor Vasile Ioan, aceeași sentință penală. Gabor Vasile Ioan nu a respectat acea sentință penală în 2024, dar nu a respectat-o nici în anul 2025.
În ciuda eforturilor depuse de cei de la Serviciul Probațiune Hunedoara, care au sesizat Judecătoria Petroșani pentru nerespectarea unei sentințe penale, Gabor Vasile Ioan a ales, din nou, să nu respecte respectiva sentință.