COD ROȘU în județele

  •  
  •  
  •  

Update: În contextul avertizării meteorologice COD ROȘU caracterizat de vânt cu viteze de peste 100-110km/h, aspect tornadic, grindina de mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale, până în acest moment, *la nivelul județelor Ialomița și Călărași nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgență 112 care să necesite intervenția echipajelor de pompieri.*

Pompierii militari rămân la datorie, iar in funcție de evoluția situației din teren, vor interveni cu promptitudine în sprijinul populației și autorităților din zonele aflate sub incidența vremii nefavorabile.

În urmă cu puțin timp, ANM a emis o avertizare COD ROȘU în județele Ialomița și Călărași, care vizează fenomene meteorologice imediate – vânt cu peste 100-110 km/h, cu aspect tornadic, grindină de mari dimensiuni, averse torențiale ce vor cumula cantități de 30-35 l mp.

În zonele de manifestare a fenomenelor au fost transmise mesaje de avertizare către populație prin sistemul RO-ALERT.

La nivelul celor două județe au fost activate Grupele Operative ale ISU și au fost dispuse măsuri de mobilizare imediată a forțelor și mijloacelor de intervenție.

În cazul apariției situațiilor de urgență, peste 180 pompieri militari cu 100 de autospeciale și mijloace tehnice sunt pregătiți să acționeze în sprijinul populației. În funcție de evoluția situației din teren, echipajele de salvatori pot fi suplimentate imediat cu personal alertat din turele libere.

În situația manifestării vântului puternic și căderilor de grindină, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *