Bumbești-Jiu: De la bar, la Spital. A fost lovit, cu un corp contondent.
La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din Bumbești Jiu au fost sesizati prin apelul 112 cu privire la faptul că, în incinta unui local public, ar avea loc un conflict spontan, intre două persoane.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele participante ar fi doi bărbați cu vârstele de 38 ani și 21 ani, ambii din orașul Bumbești Jiu, care, pe fondul consumului de alcool s-ar fi lovit reciproc, ocazie cu care unul din ei l ar fi lovit pe celălalt ,cu un corp contondent, în zona abdomenului. Victima în vârsta de 21 ani a fost transportată la spital, în stare de conștiență, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Celălalt bărbat a fost fiind condus la sediul subunității de poliție pentru audieri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente. Fata de agresor s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind schimbata încadrarea juridică, în tentativa de omor.
Măsura reținerii a fost luată și față de alți doi tineri din Bumbești Jiu, de 22 si 26 de ani, care ar fi exercitat acte de violența asupra agresorului, împreună cu victima din spital. Aceștia doi sunt reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Cel din spital, este cercetat în stare de libertate, tot pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Inițial cei trei ar fi exercitat acte de violența asupra celui de 38 de ani, iar ulterior acesta l-ar fi rănit pe tânărul de 21 de ani aflat în spital. Măsura reținerii pentru tentativa de omor a fost luată de Parchetul Județean, fiind infracțiunea, de competenta lor.
JPI GRJ
