BREAKING NEWS: Fostul Președinte al Asociației Mic News Mihai Căldăraru, propus pentru funcția de Director General Direcția Generală de Asistență socială și Protecția Copilului România din cadru AEDOPS.

Consiliul director al Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, a validat numirea lui Mihai Căldăraru în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului România (DGASPCR – AEDOPS).

Colaborarea cu această Asociaţie a început cu mulţi ani de zile în urmă, dar datorită activităţii intense a lui Mihai Căldăraru, aceasta nu a mai fost productivă. Cu toate acestea, Doamna Riccio Daniela şi-a dat seama de puterea de muncă a lui Mihai Căldăraru, de priceperea acestuia în ceea ce priveşte derularea proiectelor ce ţin de Protecţie Socială, si fără să stea pe gănduri, l-a primit cu braţele deschise în rândurile. Asociaţiei pe care o conduce.

Pentru a avea o confirmare oficială a ceea ce se întâmplă, astăzi reporterii ziarului ATACDEBUCURESTI au stat vorbă, telefonic, cu Preşedinta Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, şi am găsit răspuns la câteva întrebări relevante.

Am întrebat-o pe distinsa Doamnă: Ce v-a determinat să-l luaţi în echipa Dumneavoastră pe Mihai Căldăraru?

Cu emoţie şi bucurie, Doamna Riccio Daniela, mi-a povestit în detaliu, că se cunoaşte cu Mihai Căldăraru de foarte multă vreme, că a trecut prin multe momente dificile cu acesta, şi datorită sfaturilor primite din partea dumeaei, acesta a reuşit cât de cât să aibă proiectele la care visa, şi să meargă cu dreptul în ceea ce priveşte ajutorarea oamenilor nevoiaşi.

Doamna Riccio Daniela mi-a povestit demomentele când îl sfătuia pe Mihai Căldăraru să aibă grijă de felul oamenilor pe care îi i-a la el în echipă, spunându-i că, de multe ori, cei pe care tu îi consideri prieteni adevăraţi, într-o zi, vor încerca “să te sape” …

Viaţa de zi cu zi, i-a demonstrat acestuia, că “nimic nu este aşa cum pare a fi”, fapt ce a dus la părăsirea “copilului” său de suflet, Asociaţia MicNews.

Convorbirea telefonică a continuat cu dezvăluirea faptului că, Mihai Căldăraru fostul preşedinte al Asociaţiei MicNews, iar datorită experienţei lui, se va ocupa pe viitor, de derularea propiectelor cu caracter social.

La finalul convorbirii telefonice, reacţia Doamnei Riccio Daniela, a fost una de bucurie şi de emoţie, deoarece Mihai Căldăraru a fost de acord să activeze în Asociaţia Europenă a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *