Bita, cu creierul îmbibat în alcool, amenință și înjură sub privirea minorilor. Zice că îl doare undeva de poliție, „a promis că îmi va sparge ușa de la casă”./VIDEO
Acest material de presă este interzis persoanelor sub 18 ani, există un limbaj vulgar și amenințări. Cu creierul îmbibat în alcool, a început să își facă talentul, în fața minorilor spunând cuvinte jignitoare.
„La adresa mea și a familiei mele. A spus de față cu toată lumea că, îmi va sparge ușa și mă va executa. Asta vine datorită faptului că, în urmă cu câteva zile altă persoană a spart ușa la domiciliul meu și a fost reținută pentru 24 de ore, iar acum are control judiciar„.
În cursul serii, mai exact sambată seara. Cu o sticlă de alcool și cu capul plin de agitație a început să înjure și să amenințe cu acte de violență. Dar, să nu uităm de televizorul de sub brațul individului! Personajul spune că îl doare undeva de poliție, mai spune că, pentru el 24 de ore înseamnă nimic.
„O poliție mai (………) ca în municipiul Petroșani, oare a cui este acel televizor ? De unde a fost procurat și unde a ajuns, în casa cui ?” Poliția din municipiul Petroșani, mereu vorbește de cercuri de suspecți, dar de persoane condamnate nu vorbește. Adevărul este, în Poliția Petroșani, nu există polițiști specializați în domeniul infracțional.
Rămâne un mister, urmează dosarele infractorilor, nu se mai poate cu ei în libertate. Mulți dintre infractori sunt sprijiniți de anumiți polițiști din Poliția Petroșani.
- video
