AncheteNews

Wagner Robert, ”Credeți-mă, eu până acum am schimbat ”politisti” din funcție!”/VIDEO

Cu atâta ură recită faptul că a schimbat polițiști din funcție, cu atât mai rău cu cât spune că a schimbat și șefi din inspectorate! În situația asta ar trebui să fim puțin mai atenți și rezervați înainte să facem afirmații! Dar acum suntem liberi să facem afirmații pentru că individul are, posibil, probe împotriva polițiștilor și cu siguranță personajului care aruncă cu pietre după ei nu îi vor face nimic.

Este foarte regretabil faptul că o instituție atât de importantă a ajuns să fie dezbinată, pentru că acum nu mai există comandant la poliția Petroșani, ci sunt doi adjuncți care conduc Poliția Municipiului Petroșani. În această situație, domnul Teodosiu vrea să facă cărțile ca să își aducă comandant la Poliția Municipiului Petroșani.

Persoana care a început să lovească poliția nu urmărește altceva decât să-i facă cale domnului de la inspectorat, să poată aduce un comandant și atunci toate cărțile vor fi aranjate după bunul plac. În urmă cu câteva zile a avut loc un concurs. Dar cei doi care au candidat au căzut la examen nu pentru că nu au știut carte, ci pentru a veni un comandant cu dedicație! Adică se dorește un comandant venit din stele!

Unii văd ce este în față, alții înțeleg ce vine din spate! Practic, dacă urmăriți acest material, veți înțelege exact ce vrea să spună domnul care recită cu supărare că a fost amendat! Poate polițiștii își vor face milă și nu vor îndrăzni să îi aplice o amendă, două, trei, pentru că să zicem că ar avea câteva filmări cu ei, sau poate că le va face plângeri penale, cum recită pe filmare.

  • VIDEO