Vloggerul Mihăiță Ștefan, dus cu elicopterul la spital, după un accident cu ATV-ul pe munte
Sursele noastre ne indică faptul că vloggerul Mihăiță Ștefan, în a treia zi de Paște a plecat cu ATV-ul și cu o remorcă atașată acestuia, la transportat de lemne prin pădure, lemne pe care urma să le folosească la refacerea unei construcții din lemn pe care o numește „Coliba din pădure”. Bineînțeles că era însoțit de câțiva prieteni.
Sursele demne de încredere ne mai relatează faptul că o neatenție a făcut ca să se răstoarne cu respectivul ATV, iar remorca cu lemne s-ar fi răsturnat peste el. Prietenii au chemat ajutoare sunând la 112, pentru a i se acorda primele îngrijiri medicale.

„O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului s-au deplasat echipaje medicale ale SMURD – Detașamentul Petroșani, Serviciul de Ambulanță Județean și salvamontiști din Valea Jiului ai Serviciului Public Județean Salvamont – Hunedoara.
Pentru că distanța până la locul accidentului era mare, iar terenul fiind accidentat și imposibil de parcurs cu autospecialele de intervenție, s-a cerut sprijin aerian.
La fața locului, salvatorii au constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 43 de ani, avea fracturi și răni în urma căderii de pe ATV.
După acordarea primului ajutor medical calificat și pregătirea pentru transport aerian, victima a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Petroșani unde i s-au efectuat investigații aprofundate și i s-au acordat primele îngrijiri medicale de specialitate”, relatează I.S.U. Hunedoara
Conform materialului video apărut pe Youtube și pe TikTok, vloggerul Mihăiță Ștefan pregătise și încărcase lemne și 4 grinzi pentru a reface podeaua unei construcții dărăpănate din lemn, pe care o numește „Coliba din pădure”. A mai adus niște lemne și o scară din lemn pentru refacerea acoperișului „Colibei din păd
