Vă dăm o temă de gândire la materia de logică, domnilor de la Registrul Auto Român!
Stimați cititori, sperăm că nu ați uitat toată tărășenia cu autovehiculul de taxi înmatriculat cu numărul HD 03SUV. Dar, ca să vă aduceți aminte, problema cu respectivul taxi este următoarea și o vom prezenta, foarte pe scurt, în rândurile ce urmează.
Conform unei hotărâri a Consiliului Local al Primăriei Municipiului Petroșani, toate taxiurile trebuie să aibă caroseria vopsită în culoarea galben. Ei, acest taxi are o culoare care bate spre alb, alburiu. Ceea ce nu bate cu respectiva hotărâre de consiliu local.
Noi am făcu toate diligențele necesare pentru a se lămuri această problemă, cum de acel taxi, doar acel taxi, este diferit de celelalte și cum de circulă așa? Printre diligențele făcute de noi, se numără și cea pe care am făcut-o la Registrul Auto Român, unde am cerut un punct de vedere, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.
În data de 17.09.2025, am primit un răspuns din partea celor de la Registrul Auto Român. Un răspuns care, la o primă și fugitivă citire, pare în regulă. Dar, dacă stai strâmb și judeci drept, nu este așa, pentru că are o scăpare de logică, spunem noi.
Dar, înainte de a continua comentariile pe marginea acestui răspuns, să vă prezentăm răspunsul respectiv:
La punctul 1 din acest răspuns, scrie clar:
„Reglementările europene referitoare la omologarea autovehiculelor rutiere prevăd faptul că în certificatul de conformitate (CoC) și implicit și în cartea de identitate a vehiculului (CIV), se poate înscrie una dintre următoarele culori de bază: alb, galben, portocaliu, roșu, violet, albastru, verde, gri, maro, negru.”
La punctul 2 al acestui răspuns, scrie următoarele:
„Nu este permisă înscrierea de nuanțe rezultate din combinația acestora sau denumiri comerciale ale diverselor vopsele, ci culoarea de bază cea mai apropiată de una dintre cele zece culori sus menționate, criteriul definitoriu pentru stabilirea acesteia fiind impactul vizual.”
Păi, domnilor de la Registrul Auto Român, lăsând la o parte faptul că din respectivele culori de la punctul 1, unele sunt culori de bază: (alb, negru, roșu, galben, albastru), celelalte fiind culori care se obțin din combinații ale culorilor de bază, vă rugăm să ne spuneți ce înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul „NUANȚE„ și prin expresia „nu este premisă înscrierea de nuanțe rezultate din combinație acestora”! Să vă mai explicăm ceva: culoarea cea mai apropiată de culoarea de bază nu înseamnă altceva decât că acea culoare este o …nuanță!
Dar tot voi scrieți că nu este permisă „înscrierea de nuanțe rezultate din combinația acestora”, adică nu este permisă înscrierea de nuanțe rezultate din combinație culorilor pe care le-ați enumerat la punctul 1 al răspunsului dumneavoastră. Cu alte cuvinte, după logica din textul dumneavoastră, ar fi cam așa: nu este permisă înscrierea de nuanțe, dar culoarea cea mai apropiată de culoarea de bază care, după cum am demonstrat mai sus că este o nuanță, aceasta este permisă!
Punctul 4 din răspuns spune foarte clar (și nu se referă la nuanțe!): „Conform Art.9, lit. a) al Hotărârii nr. 82/2020 privind aprobarea reglementării serviciilor de transport public în regim de taxi în municipiul Petroșani, „Caroseria autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim de taxi va avea în totalitate și în mod obligatoriu culoarea galbenă”.
Privind astfel, articolele 3 și 5 par mai degrabă niște scuze care să justifice faptul că ați cam greșit cu logica.
Acum, vă întrebăm și noi, atât în lumina răspunsului dumneavoastră, cât și în lumina celor ce tocmai am scria mai sus: culoarea alburie, nu este o nuanță? Sau culoarea de un galben atât de deschis încât e aproape alb, nu este o nuanță obținută din amestecul de diferite proporții între culorile galben și alb? Și atunci, cum se face cu „înscrierea de nuanțe”?
Nu am dat cu parul, doar am întrebat! Poate vă autosesizați și ne răspundeți strict la ce v-am întrebat în această problemă de logică (și nu numai de logică)!

