AncheteNews

Unchiul Florian al familiei Ridzi a mai dat o lovitură

Azi, frunzărind printre postările de pe Facebook ca să vedem ce mai apare despre Petroșani, ce se mai întâmplă în Petroșani, am dat de o postare pe grupul „PETROȘANI ORAȘ EUROPEAN”. Iată despre ce este vorba în respectiva postare.

„O întrebare pentru cetățenii cinstiți din Petroșani care dintre dvs. ar fi putut solicita și obține 60 metri pătrați din parcarea pieței Petroșani? Ei bine cineva a putut printr-un interpus de fațada cineva a câștigat terenul și construcția care îi aduce azi 1500 euro lunar. Cine este norocosul? Celebrul unchi al lui Pinocchio și al Reabilitatei. Unchiul Florian…” (N.r.: am respectat întocmai scrierea din postarea respectivă. Sursa: grupul de Facebook: „PETROȘANI ORAȘ EUROPEAN”)

Screenshot 20251223 134319 Facebook

Citind cele scrise de autorul postării ne-am adus aminte că, nu cu mult timp în urmă, am scris un articol despre acest celebru unchi Florian, despre cum a devenit el superbogat și familia Ridzi o familie „de săraci”. Asta în acte. Pentru că unchiul face parte din familie, nu-i așa?. Respectivul articol a fost scris și postat pe pagina noastră de Facebook pe data de 27 noiembrie 2025 și se intitulează „De la nepoată la unchi, averea rămâne tot în familie. În familia Ridzi”. Acest articol îl puteți găsi și citi în întregime la https://newsvj.ro/de-la-nepoata-la-unchi-averea-ramane-tot-in-familie-in-familia-ridzi/ și puteți face legătura cu ceea ce a apărut pe grupul de Facebook intitulat „PETROȘANI ORAȘ EUROPEAN”. Noi doar vom spicui din acel articol.

Umbra celebrei mătuși Tamara este vie și în continuă expansiune peste România. Pentru cine nu știe, mătușa Tamara este „săraca” rudă a fostului prim ministru și fost șef P.S.D., pe numele său Adrian Năstase, rudă de la care fostul prim ministru a primit în dar multe tablouri și obiecte de artă, diferite colecții de valoare.

Între timp, de atunci și până în zilele noastre, mătușa Tamara s-a transformat în tot felul de amici, mătuși, unchi, membrii de familie, tot soiul de rețele care au acaparat ca o hidră o parte însemnată din societatea românească. Bine, acum mătușa Tamara nu mai este doar un brand P.S.D., a devenit un brand național, pe care îl găsim, într-o măsură mai mică sau mai mare, în toate partidele, în toate afacerile, pe toate palierele vieții economice, sociale și politice românești.

De exemplu, știți că la nivelul Municipiului Petroșani, mătușa Tamara este, de fapt unchiul Florian Popescu? Da, omul, originar din Scărișoara, județul Olt, a devenit un foarte bogat om în Municipiul Petroșani, cât ai bate din palme. Unii șușotesc pe la colțuri că ar fi cel mai bogat! Iar povestea despre cum a devenit unchiul Florian bogat, o spunem în cele ce urmează.

Povestea, pe scurt, este că după ce și-a ispășit pedeapsa pentru corupție, fostul ministru Monica Iacob Ridzi s-a reabilitat judiciar în anul 2024. Acum are cazierul curat și este consilier juridic la S.C. Euro Riva, fosta firmă a părinților domniei sale. Domnia sa și-a trecut aproape toate proprietățile pe unchiul Florian Popescu. Inclusiv firma Euro Riva. În anul trecut, doamna Monica Iacob Ridzi își vindea partea ei din casa din Scărișoara unchiului ei. Acum, unchiul Florian deține firmele și proprietățile dobândite de familia Ridzi. Practic, doamna Monica Iacob Ridzi locuiește într-o casă care aparține unchiului domniei sale.

O problemă ar fi faptul că sunt sincope în ceea ce privește declarațiile de avere ale familiei Monica și Tiberiu Iacob Ridzi, deoarece declarațiile de avere din perioada 2010-2012 nu se regăsesc pe platforma A.N.I. (Agenția Națională de Integritate).

Pe de altă parte, unchiul Florian se bucură de o bunăstare evidentă, în timp ce familia Monica și Tiberiu Iacob Ridzi practic nu mai are nimic pe numele ei și locuiește în casa din Petroșani, care acum aparține unchiului Florian. Tot de pe surse aflăm că firmele deținute de unchiul Florian se pare că au mai multe proprietăți și ar fi achiziționat două autoturisme, un Mercedes GLC și un Mercedes S Class.

După cum se vede, în spatele poveștii stă faptul că fosta avere a familiei Ridzi nu mai apare în declarațiile de avere, dar unchiul Florian a devenit bogat, iar familia Ridzi stă într-o casă care acum este pe numele unchiului, se folosește de autoturismele unchiului, doamna lucrează pe funcția de consilier juridic la firma Euro Riva, firmă care acum este pe numele unchiului, etc. Dar, cum un unchi bun face parte din familie, averea putem spune că, practic, a rămas în familie.

Dar, cum am spus, problema este că sunt acele sincope, adică acele perioade în care declarațiile de avere nu se regăsesc pe platforma A.N.I. Iar cum după decizia C.C.R. din data de 29 mai 2025, care spune că declarațiile de avere nu mai sunt obligatoriu de afișat pe site-ul A.N.I și nici pe paginile online ale altor instituții publice, se pare că totul devine cusut cu ață albă. Din ce în ce mai albă.”

Acum, dragi cititori, aveți în față un tablou în culori sumbre despre cum te poți face cu un unchi putred de bogat, dar în același timp, tu, „sărac și cinstit” (marota P.S.D. din timpul lui Ion Iliescu) să rămâi la butoane, aburind alegătorii și cetățenii că nu deții nimic, când de fapt familia extinsă are totul.

Și cine nu ar trebui să tacă, tace și mizează pe faptul că oamenii uită. Și cine ar trebui să verifice toate aceste lucruri se ascunde sub masca politicii. Că doar, vorba aia, corb la corb nu-și scoate ochii