AncheteNews

Titianu Larisa Janina: nu lasă copiii la programul de vizită la tatăl lor/VIDDEO

Titianu Larisa Janina, potrivit materialului video care a fost primit la redacția noastră nu își lasă cei trei minori să meargă la programul de vizită la tatăl lor, conform hotărârii judecătorești emisă de Judecătoria Petroșani.

E dovada clară că mama celor trei minori ține cu orice preț să degenereze acest scandal între cei doi, dar și faptul că își dorește, cu rea intenție, să piardă custodia celor trei minori. Asta o spunem, deoarece se arată, în respectiva filmare, că nu respectă o hotărâre judecătorească, emisă de Judecătoria Petroșani.

Potrivit surselor noastre de încredere, tatăl minorilor, domnul Titianu Cătălin, a fost nevoit să cheme poliția orașului Petrila de mai multe ori, deoarece nu a putut să își vadă minorii la programul de vizită.

Redactorii redacției noastre au încercat de câteva ori să îi solicite un punct de vedere doamnei Titianu Larisa Janina, dar aceasta nu a dorit să își ofere punctul de vedere cu privire la cele apărute în spațiul public.

Atitudinea mamei, adică a doamnei Titianu Larisa Janina, lasă de dorit, în contextul în care poartă o discuție cu soțul ei, Titanu Cătălin, subiectul fiind cei trei minori. Respectiva filmare arată că ea nu dorește ca cei trei minori să intre în contact cu tatăl lor, nu îi lasă pe cei trei minori să aibă o colaborare bună cu tatăl lor, îi ține pe cei trei minori închiși în casă.

„Titianu Cătălin: Cine a amenințat copiii?

Titianu Larisa Janina: Asta e! Eu nu sunt de acord să-i ții la tine, pentru că nu vreau! Conform legii, aceștia sunt la mine și nu mă interesează de minciunile și influențele…

Titianu Cătălin: Ce minciuni?

Titianu Larisa Janina: (neinteligibil) să meargă la psiholog, cu sau fără…”

Potrivit surselor noastre, se arată că nici la școală nu sunt duși și sunt doar ținuți în casă și maltratați.

Reprezentanții Asistenței Sociale Petrila, în colaborare cu Poliția Petrila stau la masa acuzaților, în contextul în care imaginile apărute în spațiul public îi pun la zid, arătându-i cu degetul. Asta, pentru că mereu reprezentanții Asistenței Sociale Petrila, în colaborare cu Poliția Petrila, au susținut-o pe doamna Titianu Larisa Janina în contradictoriu cu soțul ei, Titianu Cătălin.

Credem că a venit momentul ca reprezentanții I.P.J. Hunedoara să demareze o anchetă internă și să îi cerceteze disciplinar pe polițiștii care au aruncat cu amenzi după Titianu Cătălin pentru faptul că nu a mai dorit să colaboreze cu poliția orașului Petrila, în contextul în care era acuzat din orice punct de vedere, nu avea dreptul nici măcar să își mențină o declarație, deoarece Titianu Larisa

Janina era mereu favorizată și nu pățea nimic. Asta deși respectiva hotărâre judecătorească era și este în continuare încălcată!

Nu știm cum de s-a întâmplat, însă este regretabil faptul că reprezentanții D.G.A.S.P.C. Hunedoara aruncă cu noroi într-o familie ajunsă la anaghie și în care, din cauza mamei minorilor, doamna Titianu Larisa Janina, copiii acestei familii nu sunt lăsați și la tatăl lor, conform programului de vizită decis de instanță. Această încălcare a unei hotărâri judecătorești din partea doamnei Titianu Larisa Janina, ar trebui să fie în vizorul instituțiilor statului, iar acestea să fie transparente și să ia măsuri în consecință, acolo unde se greșește.

Vom reveni cu informații proaspete, pe parcursul acestei anchete!

  • VIDEO