AncheteNews

Termenul a cam trecut! Cum va gestiona Primăria Petroșani situația?

Termenul a cam trecut! Primăria trebuie să gestioneze situația, într-un fel sau altul, cu privire la unele garaje (dar și la alte construcții) construite pe domeniul public. Cum ar fi, de exemplu, garajul despre care am scris, în articolul „Garaj fără acte pus la vânzare. Muntean Doru nu respectă legea” din data de 29 decembrie 2025, articol în care am scris următoarele:

„Conform Primăriei Petroșani, există o adresă către persoana care a construit respectivul garaj proaspăt prelungit.

Există o somație doar pe hârtie pentru a-l demola, căci în realitate termenul s-a scurs. Primăria nu prea ia măsuri, așa că redacția noastră trebuie să sesizeze instituțiile competente, deoarece avem suspiciunea că domeniul public a fost vândut fără a exista o licitație în acest sens.

Screenshot 20260126 192432 Word

Screenshot 20260126 192517 Word

Și dacă tot vom întreba diferite instituții cum de a fost posibilă construirea acelui garaj în mijlocul terenului de fotbal, deoarece acolo a existat un teren de fotbal, nu știm dacă vreo instituție va reuși să clarifice această situație.

Creionând și concluzionând, este clar că trebuie demolat respectivul garaj. Dar când rămâne să vedem? Cert este că Primăria Petroșani trebuie să intervină. Conform surselor noastre de încredere, se arată că Muntean Doru va demola garajul doar după ce vor demola și ceilalți, așa s-a lăudat pe la vecini.

Noi vom reveni cu informații în exclusivitate, din datele ce vor fi disponibile. Momentan așteptăm răspunsurile de la instituțiile publice.”

Conform surselor noastre de încredere se arată că unii „binevoitori” îl atacă pe numitul Câmpean Andrei prin diferiți pseudo-jurnaliști, pentru că ar avea o grădină fără acte. În contextul acesta, Andrei Câmpean transmite că, dacă este vorba despre demolări, trebuie demolate toate, iar dacă este vorba despre amenzi, trebuie aplicate amenzi tuturor. Pe de altă parte așteptăm cu nerăbdare, transmite Andrei Câmpean, ca grădina pe care o are acesta să îi fie demolată, apoi să înceapă procedura cum scrie la carte, poate așa va fi și domeniul public vândut unor camarazi ai familiei care, la această oră, conduce Municipiul Petroșani.

Ne mai transmite Andrei Câmpean că nu ar fi o problemă cu privire la grădina pe care o are, unde, mai demult, creștea câțiva câini, fiind iubitor de animale. Dar alta este problema! Ce ne facem cu anumite situații, ce ne facem cu anumite conjuncturi care vor fi compromise? Dar, ne mai transmite Andrei Câmpean, că afectați vor fi cei care sunt reclamagii de serviciu.

Transmitem și, totodată, atragem atenția Primăriei Municipiului Petroșani, în conformitate cu cele primite pe adresa redacției noastre, că nu este vorba doar de Andrei Câmpean că ar avea o grădină. Dar primăria, dacă cumva se gândește să amendeze o singură persoană, sau să demoleze o singură construcție, cu siguranță vor exista multe alte surprize! Așa că reprezentanții primăriei Petroșani trebuie să analizeze situația, apoi să ia măsuri în consecință! Dar să nu se pripească, deoarece unde este lege nu este loc de prietenie!

Sperăm ca cei din Primăria Municipiului Petroșani să analizeze înainte să ia o măsură ce le-ar putea dărâma imaginea și le-ar crea probleme. Dar vom reveni cu informații în exclusivitate pe marginea subiectului.

W.R.V.: …care sunteți terorizați de numitul Câmpean Andrei, cel de la Newsvj, care se erijează în jurnalist și, bineînțeles, este susținut acum de diverse persoane despre care noi vom vorbi în perioada următoare, tocmai am primit o adresă de la Primăria Petroșani prin care ni se comunică că acesta trebuie să demoleze, și primăria îi va demola, un coteț și o grădină pe care acesta și-a împrejmuit-o fără nici un fel de act, teren care aparține, bineînțeles, domeniului public al Municipiului Petroșani, iar acesta nu avea nici un drept să-și îngrădească după propria lui putere să-și îngrădească acel teren și să încalce toate legile în vigoare. Vom reveni și pe acest subiect, nu-i dăm prea mare importanță acum, pentru că va fi un subiect tratat separat de aceste cazuri.

Acest pseudo-jurnalist, care vorbește despre Andrei Câmpean, nu a reușit să ne demonstreze că a terminat o Facultate de Drept, că are o diplomă în domeniu, că are studii superioare, în schimb aruncă cu noroi în alte persoane. Acesta nu a reușit să transmită prin intermediul rețelelor de socializare că are studii superioare și că este jurnalist, în schimb reușește să denigreze.

Pentru o informare corectă a cititorilor, ținem să facem cunoscut faptul că domnul care îl acuză mereu pe Andrei Câmpian este domnul care nu are studii superioare, facultatea terminată, nici școală de jurnalism sau diplomă.

Dacă știți proverbul „Hoțul strigă hoții”, prima oară să iasă în spațiul public să arate cititorilor cine este dânsul în persoană, abia apoi să îl descrie pe Andrei Câmpean.

Iar cu privire la construcția la care face referire și la Andrei Câmpean, conform surselor noastre de încredere, se arată că nu se poate executa ceea ce își doresc „prea sfinții”!