Tel Drum-ul lui Dragnea, pe val la contracte cu statul.
Societatea Tel Drum, despre care se spune că ar fi controlată de fostul lider PSD Liviu Dragnea, a mai făcut câteva contracte cu statul, compania primind aproape 12,5 milioane de lei de la Consiliul Judeţean Teleorman. Concret, ar fi vorba despre câteva contracte de întreţinere curentă şi periodică a drumurilor din judeţ!
Tel Drum ar mai fi avut contracte cu CJ Teleorman. În august 2020, Tel Drum a încheiat un contract cu Consiliul Judeţean Teleorman pentru întreţinerea pe timp de vară a drumurilor din partea de vest a judeţului.
La finalul anului 2019, aceeaşi societate Tel Drum, aflată în insolvenţă şi judecată pentru fraude europene, a câştigat un contract de 4,5 milioane de lei, aproximativ 1 milion de euro, de la comuna Beciu (Teleorman), iar în 2020 a reuşit să câştige patru contracte cu statul, în valoare totală de 136 de milioane de lei, comparativ cu şapte contracte, care se apropie de suma de 120 de milioane de lei, obţinute în 2019, anul condamnării lui Liviu Dragnea, acuzat că este cel care ar controla Tel Drum!
DiasporaEuropeană
