NewsSocial

Tărâmul dinozaurilor, recreat din LEGO (R) în Geoparc

Hațeg, 14.08.2018–Începând de sâmbătă 18 august 2018, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, găzduiește expoziția ”Lumea dinozaurilor”în elemente LEGO (R). Vernisajul va avea loc la ora 16.00, la Casa pentru Știință și Artă a Geoparcului din localitatea General Berthelot.

 

De aproape 180 de ani, de când biologul și paleontologul englez Sir Richard Owen propunea denumirea de Dinosauria pentru fascinantele creaturi care au populat în trecut Pământul,dinozaurii stârnesc curiozitatea și interesul celor mari și celor mici, în egală măsură. Din acest motiv, recrearea lumii dinozaurilor prin utilizarea celor mai celebre cărămizi din lume poate fi văzută ca o provocare cât se poate de firească. Deși presupune un volum foarte mare de muncă, Asociația Brickenburg din Cluj-Napoca a răspuns acestei provocări. Membrii Asociației au decis să își expună lucrările în cel mai reprezentativ loc din țară – singurul Geoparc cu statut UNESCO din România, cunoscut în întreaga lume pentru fosilele de  dinozauri pitici și mamifere de la sfârșitul Erei Mezozoice descoperite pe teritoriul său.

Asociația Brickenburg este una dintre cele mai importante organizații de fani ai LEGO(R), cu filiale recunoscute oficial la nivel mondial. Expozițiile realizate de membrii Asociației au diverse tematici și sunt găzduite de importante instituții muzeale, atât la nivel național cât și internațional.

Evenimentul găzduit pentru prima dată de Geoparc este cu atât mai important cu cât în 2018 se împlinesc60 de ani de la lansarea pe piață a celebrei cărămizi LEGO (R). Și tot în acest an, Asociația Brickenburg celebrează 10 ani de activitate în România.

Fanii LEGO (R) și pasionații de dinozauri sunt așteptați, până pe 12 septembrie 2018, să descopere cum lumea paleontologiei poate fi prezentată publicului prin celebrul joc. De altfel, numele expoziției ”Lumea dinozaurilor” în elemente LEGO(R) este o denumire utilizată exclusiv de Asociația Brickenburg cu acordul expres al LEGO Office Romania (c).

Evenimentul este organizat de Asociația Brickenburg și Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, în parteneriat cu Universitatea din București și Destinația Ecoturistică Țara Hațegului –Retezat.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațeguluiși are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și puide dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice(Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Informațiile de mai jos sunt destinate strict jurnaliștilor, fără a fi făcute publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *