STRAJA. Consiliul Județean Hunedoara continuă seria investițiilor care susțin dezvoltarea turismului
După finalizarea proiectului de introducere a canalizării în stațiunea Straja, demararea lucrărilor la proiectul de extindere a rețelei de apă potabilă și realizarea lucrărilor de întreținere a drumului județean care deservește zona, administrația județeană demarează proiectul de amenajare a unei parcări în imediata apropiere a telegondolei.
Vineri, în ședința extraordinară convocată la ora 10.00, va fi supus dezbaterii și adoptării proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare și reabilitare drumuri, alei și parcări, Municipiul Lupeni – Zona 5” – Etapa 1. Anterior, în ședința din 30 iunie 2020, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat încheierea contractului de asociere cu Municipiul Lupeni în vederea îmbunătățirii accesului și punerii în valoare a obiectivului turistic.
Potrivit proiectului, în zona Agrement, va fi amenajată o parcare în suprafață de peste 5.500 mp care va asigura 241 de locuri de parcare, valoarea investiției fiind de 1.499.995,30 lei. În a doua etapă a proiectului, administrația locală din Lupeni va finanța lucrări de modernizare și reabilitare drumuri și alei (7.326.908,50 lei).