News

Soț și soție, ambii polițiști, accident cu ATV-ul

Am primit pe surse informația că doi polițiști, soț și soție, au făcut o ieșire luni, 09.06.2025, cu ATV-ul în zona montană de pe lângă orașul Petrila și au avut un accident. Respectivele persoane s-au răsturnat cu ATV-ul, iar doamna este internată la Deva, fiind accidentată.

Sursele noastre ne spun că ar fi vorba de doi polițiști cu avere, adică de domnul Lupulescu Radu Marian de la Poliția Petrila și soția sa, doamna Lupulescu Elena Adelina, de la Poliția Municipiului Petroșani.

Despre domnul polițist, am mai scris. De asemenea, am scris și despre averea familiei. Aveți link-urile mai jos spre cele două articole. Cele două link-uri au, în acest context, rolul de a arăta că în fața încercărilor vieții și în fața lui Dumnezeu, nu contează averile lumești, ci modul în care îți respecți semenii, modul în care îi ajuți pe cei necăjiți, pe cei ce au dreptatea de partea lor dar sunt călcați în picioare. Și că orice greșeli facem, voit sau nu, trebuie să reflectăm asupra lor și să le îndreptăm, astfel îndreptându-ne totodată pe noi înșine.

https://newsvj.ro/gura-lumii-lupulescu-radu-marian-politistul-care-ia-in-deradere-cetatenii-dar-cumpara-case-si-terenuri-video/

https://newsvj.ro/averea-familiei-lupulescu-politisti-de-top/

Noi îi dorim însănătoșire grabnică doamnei polițistă! Le mai dorim să reflecteze la ceea ce s-a întâmplat. Cu riscul de a ne repeta, poate vor realiza că bogățiile lumești nu valorează nimic în fața lui Dumnezeu și că, prin meseria lor, trebuie să fie aproape de semenii lor care suferă nedreptăți.