AncheteNews

Sorin Bololoi: face afaceri cu autorizațiile de taxi?/VIDEO

Potrivit discuției avute cu numitul Sorin Bololoi, situația se complică, deoarece autoritățile au competența să intervină în regim de urgență.

Să credem, să nu credem? Dar suspiciunile sunt mari, pentru că el a autorizat respectiva mașină, HD 03SUV. Acum vă putem dovedi faptul că spune că merită acea mașină să fie înfoliată galben, cum este și în acte, pentru a scăpa el de probleme!

Lucrează în Primăria Petroșani, la transporturi. Exact așa funcționează transportul local, după cum face el afacerile! E greu de crezut, dar s-a întâmplat, discuția a avut loc. Rămâne ca procurorii să stabilească ce și cum.

„Sorin Bololoi: Mă asculți tu puțin pe mine?

Reporter: Da.

Sorin Bololoi: De ce, Andrei? Eu, dacă îl rog, îmi pare rău, n-ai ce face, cheltuiește și tu niște bani și ori o vopsești, ori o înfoliezi! Andrei, tu trebuie să te gândești așa! Eu, legal, ca să nu mă dea el pe mine în altă parte, înțelegi? Păi eu nu pot să-i spun lui că nu-i conformă cu hotărârea de consiliu. Dacă în talon, că tu știi că în talon, în carte, agrearea scrie culoarea galbenă. Normal că o vedem și noi că nu-i chiar galbenul galben ca a lui ăștia. Știi ce zic?

Reporter: Întrebarea e cum s-a dat…

Sorin Bololoi: Nu trebuie retrasă autorizația pentru că ea e conform legii. Mașina este de doi ani de zile.

Reporter: Da, dar ți-o arăt cum arată în trafic?

Sorin Bololoi: Păi, dar o știu. Tu crezi că noi nu știm? Dar cum puteam să-i spunem noi la omul acela când el ne-a adus talonul? Talonul îl dă poliția, agrearea o dă R.A.R.-ul, cartea mașinii o dă R.A.R.-ul. Dacă acolo, la culoare autovehicul scrie galben… (întrerupt de reporter).

Reporter: Tu ai văzut mașina în realitate?

Sorin Bololoi: Cum dracu?

Reporter: Păi și tu ai autorizat actele sau mașina?

Sorin Bololoi: Cum adică dacă ai autorizat actele? Dacă la… Pentru autorizare… Nu-i vorbă de asta, că el a avut altă mașină care s-a înlocuit. La înlocuire trebuie niște acte, printre care trebuie… (întrerupt de reporter).

Reporter: Omule, dar tu mă înțelegi pe mine ce spun eu? Eu spun altceva. Când autorizezi o mașină, trebuie s-o… (întrerupt de Sorin Bololoi).

Sorin Bololoi: Nu autorizezi, la înlocuire.

Reporter: La înlocuire. Când înlocuiești o mașină, pe autorizația pe care o aveai, cine face acest lucru (Sorin Bololoi, peste reporter, spune: Noi.) își asumă.

Sorin Bololoi: Păi cum adică să-mi asum? Dacă… (întrerupt de reporter)

Reporter: A, deci nu-ți asumi?

Sorin Bololoi: Stai să-ți explic! Dacă în talon scrie galbenă, eu ce să-i zic la omul acela? Domnule, nu ți-o accept pe asta că nu scrie galben? Păi, nu sunt fericit! Acum o să vorbesc cu el că am înțeles că e plecat, acesta, patronul acesta și o să-l rog frumos ca săptămâna asta să facă cumva să o înfolieze.

Reporter: Păi, dar așa pot să vorbesc eu cu el, să-i dau niște culoare, un lavabil galben  și… (întrerupt de Sorin Bololoi)

Sorin Bololoi: Nu, nu! Trebuie cu folie. Nu se așa, de capul lor, că după aia nu o… Vezi tu, el când o înfoliază…. Oricum, o rezolvăm, asta, de săptămâna asta. O să-i spun să o înfolieze, adică să-i facă alt galben. Adică… (întrerupt de reporter)

Reporter: Deci tu acum îi impui lui ce să facă.

Sorin Bololoi: Păi, îi impun! Îi spun, domnule nu mai merge, că uite, sunt oameni care zic că nu-i mașină de… E de bine, că la noi este hotărâre de consiliu Andrei, că am pus noi hotărâre. Păi da, normal că scrie culoarea galbenă. Dacă în carte la acela îi scrie galben, eu ce să-i zic?

Reporter: Te întreb, ai respectat-o?

Sorin Bololoi: Cum să nu?

Reporter: Am înțeles.

Sorin Bololoi: Așa scrie și în agreare! Galben. Conform hotărârii. Eu, ce-s de vină eu? Eu am înțeles că ai făcut la R.A.R. La I.T.P. trebuia să faci!” 

În rândurile imediat următoare, scrise cu roșu, sunt câteva extrase din articolul precedent, intitulat „Șefa de la transporturi, doamna Carmen, nu știa despre autorizația cu dedicație? Cine a autorizat o mașină?”

Reporter: Doamna Carmen dumneavoastră sunteți? Eu sunt Andrei Câmpean. Am și eu o întrebare. Cum de este posibil, în Petroșani, să fie un taxi de culoare albuie autorizat?

Doamna Carmen: Cine v-a spus să veniți la mine? Avem compartimentul de transport!

Reporter: Sunteți șefa dânșilor! Eu vă întreb încă odată!

Doamna Carmen: Ei știu foarte bine!

Reporter: Da, ei știu…

Doamna Carmen: Da, ei știu bine, pentru că eu o să-i întreb pe ei.

Reporter: Dacă dumneavoastră nu vreți să-mi spuneți, poate vine un control de la D.N.A.

Doamna Carmen: Ok. Faptul că ne-ați sesizat asta, eu o să întreb colegii, care, clar, știu foarte bine…

Reporter: Ia uitați aici! Deci, dacă nu știți, vă înștiințez eu, acum!”

Surprizele încep! Există stenograme din primăria municipiului Petroșani unde se arată faptul că șefa de la transporturi, doamna Carmen, nu știa despre respectiva autorizație, că a fost emisă în forma în care noi o prezentăm.

Una se arată în acte, alta se vede în realitate!”

„Inginerul de la Deva, adică domnul de la R.A.R. care a făcut documentațiile pentru a putea fi respectiva mașină autorizată, va avea oare probleme cu procurorii D.N.A.? ”

„Domnul de la transporturi va fi băgat, oare, în Comisia de Disciplină și riscă să fie dat afară sau, în continuare, va fi ținut în brațe de primarul municipiului Petroșani?”

„Până atunci, cei de la Primăria Municipiului Petroșani poate vor dispune retragerea autorizației, care nu a fost dată conform legii! Bine că acum a apărut și talonul galben, dar mașina încă nu are culoarea galbenă, a rămas tot așa albui, așa spre gri.

Nici noi nu mai știm cum este exact, pentru că la soare unii sunt daltoniști iar la umbră alții fac pe daltoniștii! Dar, într-un final, noaptea pare că mașina ar fi galbenă.

Cel puțin cei de la transporturi au văzut-o că este galbenă! Iar cei de la poliție ar trebui să oprească mașina respectivă în trafic și să verifice mai detaliat toate aspectele, dacă funcționează farurile, semnalizările, dacă se pune ceasul când se fac comenzi și multe altele!”

„Pare foarte interesant când auzim ce spune șefa de la transporturi din primăria Petroșani, că nu știa despre acea autorizație! Culmea e că nimeni nu verifică dosarele care se întocmesc, doar se ștampilează! Mirare ar fi dacă procurorii vor verifica ce vor și dacă vor ancheta, bineînțeles! Dar credem că procurorii D.N.A. vor veni în Valea Jiului și vor lămuri toate aspectele!”

Fără dar și poate, este nevoie de intervenția procurorilor D.N.A. Fără dar și poate, n-ai cum să faci afaceri cu autorizații într-un oraș așa de mic, dar se vede că se poate!

Ne întrebăm, dar nu cred că ne veți răspunde, cum de a fost posibil ca I.T.P- ul să fie făcut? Ce fac cei de la R.A.R.? Cum a fost posibil să se facă o asemenea mârșăvie? Păi, credem că răspunsul este în sensul în care un plic, bine dezvoltat, a ajuns în mâna lor și atunci totul s-a trecut cu vederea și nimic nu s a întâmplat!

Acum este vorba despre justiție! I.P.J. Hunedoara, sau Poliția Petroșani –  Biroul Rutieră, nu au văzut despre ce este vorba, sau nu au vrut să vadă? Rămâne de văzut dacă autoritățile și-au făcut treaba când trebuia!

Rămânem tot pe același palier, întrebându-ne: cei de la Primăria Municipiului Petroșani, mai exact numitul Sorin Bololoi a fost conștient ce a autorizat acum? Rămâne de văzut! Rămâne să venim în atenția cititorilor cu dovezi compromițătoare! Noi credem că ajunge câtă mizerie lasă unii în spatele lor!

VIDEO