Se întâmplă la primăria Petroșani. Informații sosite pe adresa redacției cu privire la cele două servicii: Urbanism și Cadastru
De la surse demne de încredere din anturajul primarului municipiului Petroșani am aflat lucruri foarte interesante și totodată grave despre ce se întâmplă prin oraș.
Conform celor spuse de respectivele surse am aflat că domnul Zvâncă a primit un spațiu prin intermediul doamnei Jujica Boboc de la Serviciul de Urbanim din Primăria Petroșani. Dar că respectivul spațiu dat domnului Zvâncă nu ar fi fost voie să i se fi dat ca să construiască, deoarece actuala clădire a Casei Studențești de lângă terenul atribuit pentru construcții domnului Zvâncă este clădire veche, clădire de patrimoniu, adică monument istoric. Și că pentru acest lucru, trebuia să se respecte anumite distanțe, dar că aceste distanțe nu se respectă.
Noi am mai scris despre acea clădire în articolele „Boboc Jujica – regina terenurilor și a pășunilor” din data de 01.02.2026, respectiv „Tranzacția cu terenul s-a făcut când primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost în P.N.L”, din data de 03.02.2026.
Pentru cine dorește să afle amănunte din acele articole, le poate accesa de la:
https://newsvj.ro/boboc-jujica-regina-terenurilor-si-a-pasunilor/
https://newsvj.ro/tranzactia-cu-terenul-s-a-facut-cand-primarul-tiberiu-iacob-ridzi-a-fost-in-p-n-l/
Un alt exemplu dat de sursele noastre este la Keops, firma care aparține omului de afaceri Siminel Iordache. Acolo, înainte era un parc de navomodelism. Acolo era un gard amplasat mai încolo și trebuiau să fie amplasate bănci pe trotuar, dar Siminel Iordache a împrejmuit ilegal acolo, în acea zonă.
Tot sursele noastre de încredere mai spun că exemplele pot continua și toate sunt făcute ilegal, cum ar fi autorizațiile date pe Maleia și cabane construite ilegal la munte. Iar serviciile și persoanele implicate din primăria Petroșani sunt: Serviciul Urbanism și Serviciul Cadastru și doamnele Iris Valentina-Presecan, arhitecta-șefă a municipiului Petroșani căreia i se subordonează Serviciul Urbanism, respectiv doamna Boboc Jujica, șefa Serviciului Cadastru. Pentru eliberarea autorizațiilor de construcții semnează doamna Iris Valentina-Presecan, iar doamna Boboc Jujica le aprobă.
Vom reveni cu informații în exclusivitate pe marginea acestui subiect. Dar sperăm ca organele abilitate ale statului să intre pe fir și să acționeze în consecință. Țineți aproape!

