Se întâmplă în Petrila: minori care atacă cadrele didactice, polițiștii nu intervin/VIDEO
Tatăl minorilor, pe nume Titianu Cătălin, a zis la poliția orașului Petrila în mai multe rânduri că ai săi copii au un comportament deviant. Există și o înregistrare în acest sens, în care unul dintre copii îl amenință pe tatăl lui că va băga cuțitul în el! Asta l-a învățat mama lui și bunicii lui.
De asemenea, tot pe respectiva înregistrare se mai aude faptul că unul dintre minorii respectivi a fost învățat să atace copiii la școală cu un cuțit, mai exact dintr-o foarfecă să confecționeze un cuțit.
În acest sens, polițiștii au fost sesizați, dar rezultatele nu au fost pe măsura sesizării, totul a rămas la nivel de bârfă. Nevasta Domnului Titianu Cătălin, pe nume Titianu Geanina, are un văr la poliția orașului Petrila, văr care rezolvă mereu situația în așa fel încât să nu fie trasă la răspundere.
Astăzi, Titianu Cătălin s-a dus la poliția orașului Petrila, unde a reclamat faptul că doamnele învățătoare îl vor da afară pe fiul lui de la școală, pentru comportamentul minorului. Titianu Cătălin, fiind sesizat de cadrele didactice, la rândul său a sesizat poliția orașului Petrila. Dar și de această dată respectiva reclamație rămâne la nivel de bârfă, pentru că polițiștii orașului Petrila nu reușesc să facă lumină în acest caz.
„Reporter:
Este vorba de o situație deosebit de gravă. Am primit informații faptul că un minor amenință la școală învățătorii cu un cuțit. Se întâmplă la una dintre școlile din orașul Petrila următorul lucru: un minor amenință învățătorii cu cuțitul. Vreau să discut puțin cu tatăl minorilor, care nu și-a mai văzut copiii de circa o lună și ceva, dar a primit reclamații de la școală. Mă aflu în fața sediului de poliție al orașului Petrila. Alături de mine îl am pe tatăl minorilor. Spuneți-ne cum vă numiți și de ce ați venit la poliție, ce vreți să le arătați polițiștilor?
Titianu Cătălin
Am venit la poliție din cauza că chiar și poliția știe de aproximativ 2 ani de zile ceea ce se petrece. dar ei în loc să cerceteze și în loc să facă conform legilor. aici au dus doar la tergiversarea dosarelor. (2:06) Le aduceam la cunoștință acum 2 ani și ceva cum minorii mei erau învățați de socrii mei, exact de Șoncolioș Stela și de Șoncolioș Alexandru cum să-l omoare pe tatăl său, cum să bage cuțitul în tată-so și să-l omoare. Le-am adus la cunoștință poliției Petrila, dar ei nu au dus decât la tergiversarea dosarelor,
nu au luat cunoștință de cauză, au și proba băgată pe CD, dar lor puțin le-a păsat. După 2 ani și ceva, copilul meu a ajuns să dezvolte la școală amenințări cu cuțitul că bagă cuțitul în colegi, că bagă cuțitul în profesori și așa mai departe. Deci asta este și culpa exclusivă atât a polițiștilor, atât și a celor de la Direcția de Asistență Socială Petrila, fiindcă orice răspuns l-au dat doar ca să o favorizeze pe fosta și nicidecum realitatea care le arătam, cum erau bătuți, cum erau maltratați, cu urme de violență pe ei, cum eram agresat verbal și eram agresat chiar și prin gesturi obscene de față cu minorii.
Comportamentul ăsta l-au învățat de la socrii, mai exact de la Șoncolioș Stela și Șoncolioș Alexandru. Le-am adus, au trei dosare penale deschise care poliția stă și doarme, posibil să doarmă din cauză că după 2 ani și ceva, dacă luau măsurile necesare la vremea respectivă, nu se ajungea aici, dar lor puțin le-a păsat, ei au pasat dosarele dintr-o parte în alta. Și aici, mai exact, pot să folosesc și nume, aici este vorba de domnul comisar Todea Constantin, este vorba de domnul Lupulescu Radu, este vorba de domnul Toloargă Petre și mulți mai mulți care nu au vrut, mai ales în data de 11 martie, chiar și domnul Stancu Dănuț, în loc să informeze mai departe conform protocolului semnat dintre Poliția Națională Hunedoara și DGASPC Hunedoara și să informeze DGASPC Hunedoara ceea ce se întâmplă, el a preferat să încalce protocolul semnat dintre cele două instituții și să le cheme tot pe cele de la Direcția de Asistență Socială Petrila, mai exact pe doamna Maria Anghel și pe doamna Nela Macavei Ionela doar pentru a ascunde ceea ce se petrece și nicidecum să relateze adevărul și de aceea s-a ajuns în situația asta. Deja copilul meu, am vorbit chiar și cu doamna director de la școală, mi-a zis că se simt nevoiți să-l bage în comisie de disciplină pe băiat poate chiar și să-l de afară de la școală din cauza comportamentului dacă acolo nu au învățat decât comportamente de violență și poliția nu a intervenit, Direcția de Asistență Socială Petrila la fel, au dat doar răspunsuri care nu erau adevărate.
Reporter:
Ne puteți pune și nouă la dispoziție acele discuții sau să le puneți dacă nu, acum cât suntem pe live
Titianu Cătălin
Da, pot pune mai multe discuții, mai multe discuții am în care cum erau copiii învățați.
Reporter
Ce erau copiii învățați să facă?
Titianu Cătălin
(Cum să-l omoare pe taică-so, cum să bage cuțitul în taică-so.
Reporter:
Dar cu școala ne interesează!
Titianu Cătălin
Cu școala am semnat chiar și astăzi, iară, în legătură cu comportamentul copilului…
Reporter:
Spuneți-ne, vă rog frumos, cine v-a sesizat pe dumneavoastră cu privire la comportamentul copiilor?
Titanu Cătălin
M-a sesizat prin mesaj, ieri am primit de la doamna învățătoare la care este copilul la școală și mi-a zis astăzi să merg la școală. Am mers la școală și chiar și dimineață când am mers la ora 8:30, că nu menționase ora la care să mă duc, am realizat, copilul meu nu scria, copilul meu chiar era rău, chiar răspundea foarte urât la doamna învățătoare în clasă.
Reporter
Deci ce or reclamat doamnele prin acel mesaj, ați constatat și dumneavoastră că-s adevărate.
Titianu Cătălin
Da, și mai ales copilul nu știu de unde o învățat din foarfecă să-și facă arme
Reporter
Ce vreți să faceți la poliție acum?
Titianu Cătălin
Eu vreau la poliție ca să le pun în vedere ceea ce se petrece, să facă demersurile mai departe, să meargă, să vadă copilul…
Reporter
Acum?
Titianu Cătălin
Da, acum, din cauza că sunt obligați prin lege să meargă.
Reporter:
Hai să vedem ce zic polițiștii! Deci ce le veți spune polițiștilor, mai spuneți odată!
Titianu Cătălin
Le voi spune polițiștilor să meargă să constate ce se petrece cu copilul, dacă are urme de vânătăi sau nu are urme de vânătăi, că după cum s-a petrecut și în data de 11 martie, erau aplicate violență psihologică asupra minorului…
Reporter:
Anul acesta?
Titianu Cătălin
Anul acesta, în data de 11 martie.
Reporter:
Bine. Hai să vedem ce vor spune domnii de la poliție! Deci vă mai întreb încă odată, ce le solicitați polițiștilor?
Titianu Cătălin
Le solicit să intervină, pentru că este un caz destul de grav.
Reporter
Cum o cheamă pe soția dumneavoastră?
Titianu Cătălin
Tot deocamdată Titianul Larisa Janina
Titianu Cătălin
Bună ziua. Un responsabil care este aici, vă rog să chemați foarte frumos fiindcă (este vorba despre minorii, la cine sunt copiii, se întâmplă lucruri destul de grave pe care le-am adus le-am adus la cunoștință de doi ani și ceva altceva, nu s-au luat măsuri și au ajuns copiii să dezvolte, chiar la școală acte de violență față de copii și de profesori și aveți și proba, acum doi ani și ceva, v-am băgat o petițiune (9:11) în care a arătat (neinteligibil, trece o mașină). Chemați un responsabil, vă rog frumos, chemați-l în responsabil! (neinteligibil)
Reporter:
Cum se vede, la poliția orașului Petrila este problemă de comunicare. Nu știu de ce, dar asta observăm, este vorba despre o problemă de comunicare. Nu știu de ce polițiștii nu vor să țină cont de cele sesizate, ținând cont că este vorba despre niște minori. Niște minori riscă să fie exmatriculați de la școală, pentru că așa susține tatăl lor, ar fi fost învățați să-și facă arme dintr-o foarfece. Minori învățați să își facă foarfecă și să amenințe cadrele didactice.
Titianu Cătălin
Uitați și discuția mea cu copilul Să dau de la început. Tu, din foarfecă la școală să-ți faci armă…Vladi, uită-te la tati când vorbește tati cu tine! Oprește ăla când vorbesc cu tine! Cine te învață să faci lucrurile astea, nu zi mami iară! Adevărul! Adevărul mi-l zici, Vladi!
Vladi
(neinteligibil)
Titianu Cristian
De cine?
Vladi:
De mama și de boșna și de Mari
Titianu Cătălin
Cum să te? Ce, Ți-au arătat ei cum să-ți faci arme? Ce am zis? Vorbești cu tati. Când te-or învățat pe tine lucrurile astea?
Vladi
Demult.
Titianu Cătălin
Și să faci ce cu ele?
Vladi:
Să faci rău.
Titianu Cătălin:
Rău cui?
Vladi
La copii.
Titianu Cătălin
Nu cred că te-au pus să faci rău la copii sau la colegi!
Vladi:
Ba da, m-or opus.
Titianu Cătălin
Nu cred uite, tati nu crede lucrul ăsta nu știu de ce, dar eu nu cred lucrul ăsta să fii rău cu colegii, eu lucrul ăsta chiar nu-l cred Vladi, chiar dacă mi-l spui, nu cred!
Vladi
Ț-am zis că-i adevărat ăsta acum!
Titianu Cătălin
Și cine te învață?
Vladi
Mucu și Boșon
Titianu Cătălin
De la ei ai auzit lucrurile astea?
Vladi
Da
Titianu Cătălin
Cum se exprimau, adică ce ziceau?
Vladi
Ziceau de toate prostiile
Titianu Cătălin
Zicea că ce?
Vladi
Să fac.
Titianu Cătălin
Să faci ce? Nu înțeleg aia, să faci ce? Ce să faci cu cuțitul?
Vladi
Să fac ce zic ei.
Titianu Cătălin
Să faci ce zic ei?
Vladi
Da
Titianu Cătălin
Adică? Rău cu cuțitul?
Vladi
Da
Titianu Cătălin
Cui?
Vladi:
Ție.
Titianu Cătălin
Păi nu, la mine n-ai sărit niciodată cu cuțitul dar m-au zis că la mamei îi sărit cu cuțitul. De ce?
Vladi
Pentru că la ea îmi sărit cu cuțitul, că ție nu vreau să-ți fac nimica, Păi la ei îmi zic că ei merită aia la copilul lor. Ei merită aia.
Titianu Cătălin
Pe cum? Tu ai sărit cu cuțitul la mami din cauză că ei meritau asta?
Vladi
Da.
Titianu Cătălin
Că ei te învață să…
Vladi:
Adică îmi zice să-ți fac ție asta.
Titianu Cristian
Îți zice să faci și mie asta? (14:15)
Vladi
Da.
Titianu Cătălin
Mă Vladi, sper să fie adevărat ce zici și să nu fie minciuni de ale tale. Acum eu dacă îi spun ceva la mami, iar o să îmi zică ceva. Și eu vin iarăși și te întreb. E bine, e ok?
Vladi
Da.
Titianu Cristian
Da, bine
Reporter
Deci cum ați auzit, niște minori învățați de propria mamă să dea cu cuțitul în tatăl lor și să dea cu cuțitul în copii la școală, asta se aude pe înregistrare. Copii învățați să dea cu cuțitul în tatăl lor și în copii la școală. Ne aflăm la Poliția Petrila unde polițiștii nu prea își fac datoria. Nu vor să țină cont de cele sesizate. La Petrila, unde-i domnul Todea, îl știți pe domnul Todea? Domnul Todea, de la IPJ Hunedoara, luați măsuri! Domnul Todea, dacă mă aude comandantul Poliției Petrila. Domnul Todea este comandant la Poliția Petrila. Domnul Todea, comandantul care nu dorește să ia măsuri împotriva acelei mame care a învățat copiii să facă arme dintr-o foarfecă și să îl atace pe tatăl lor și copiii la școală. De asemenea, potrivit înregistrării care am auzit-o, am înțeles că a fost învățat, deci copiii au spus că au fost învățați să atace și copiii la școală.
Polițist
Asta am spus
Polițist
Doriți să vă plângeți la noi că nu se face anumită (16:38) am înțeles
Titianu Cătălin
…am o plângere în scris. E greu ca să mergeți ca să constatați, am înțeles când o venit și când au fost cu domnul Stancu. Domnul Stancu în loc să respecte protocolul semnat dintre poliția Hunedoara și DGASPC Hunedoara, mi-au chemat Direcția de Asistență Socială Petrila, mi-au chemat inspectori. Aveau obligația să cheme medici de la DGASPC. Medici acreditați. De ce nu s-au chemat aceștia? Au fost violentele astea chiar și…
Reporter
Auziți ce acuzații deosebit de grave!
Polițist: De dosarele penale răspunde un procuror. Corect?
Titianu Cătălin
Deci un procuror ne poate spune fă cu aia, fă aia…
Polițist
Nu puteți să spuneți chestiile astea, dumneavoastră nu aveți nici o calitate, or să se facă cercetări, noi ne facem treaba, dacă vreți să faceți plângeri și aveți gândirea într-o privire, dacă vreți să faceți plângeri cu privirea la noi, cu privirea la faptul că doamne, nu ne facem treaba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani este cel care vă poate lămuri. Noi nu vă putem lămuri pe chestiile astea. Ce obiecție aveți dumneavoastră?
Titianu Cătălin
Obiecție. Atât violențe, mă aștept poate și violențe fizice. Atât violențe psihologice, cât și probabil violențe fizice. Eu nu pot să mă duc să văd dacă are…
Vorbitor 6
Plângerea o aveți…?
Titianu Cătălin
Este vorba de o hotărâre. Copiii îs la ea.
Polițist
Am înțeles la un moment dat că este vorba de o hotărâre. De ce nu vă adresați în instanței de judecată?
Titianu Cătălin
Înstanței de judecată? Mă trimite de la Ana la Caiafa, de la Caiafa la Ana.
Este vorba că copilul a dezvoltat niște porniri violente la școală.
(neinteligibil, trec mașini)
Polițist
Am înțeles. Copilul, acum la cine este?
Titianu Cătălin
La mamă
Polițist
Și mama de ce nu vine să reclame? Păi ea este reprezentatul legal al copilului, nu? (neinteligibil, trec mașini).
Polițist:
Colegii mei nu se pot băga peste domiciliul mamei. Nu se poate…
Titianu Cătălin
Dar n-am zis să vă băgați. (vorbesc unul peste altul). Dar dacă eu am venit aici să ne contrazicem pe baza legilor…
Polițist
Dumneavoastră vă contraziceți!
Titianu Cătălin
…atunci ne ducem acasă.
Reporter
Deci, potrivit discuțiilor de pe strada Poliției Petrila, polițiștii nu înțeleg ce probleme se întâmplă. Asta este! Poliția orașului Petrila, condusă de comandantul Todea, nu dorește să ia măsuri! Dacă ați auzit și voi discuțiile, la Poliția Petrila se bate domnia. Asta se întâmplă în sediul poliției orașului Petrila. Domnia se bate cu …domnia. Se întâmplă fapte deosebit de grave, niște copiii amenință la școală niște cadre didactice, iar polițiștii bat domnia prin birouri. Da. Domnul Todea, comandantul. Îl știți pe domnul Todea care, mai demult era…
Polițist: Eu am să vă pun în legătură cu colegii mei de la siguranță publică, pentru că ei sunt organe de constatare, corect?
Titianu Cătălin
Bun.
Reporter
Domnul Titianu, potrivit discuțiilor avute cu domnul polițist, observăm că nu se dorește a se face nimic.
Titianu Cătălin
Nu se dorește pentru că încearcă să se ascundă, pentru că aicea, la mijloc, e vorba de mai mulți.
Reporter
Dar spuneți-ne exact ce știți, pentru că trebuie să aflăm adevărul până la urmă. Ce încrengături sunt, atât în poliția orașului Petrila, cât și în Direcția de asistență socială.
Titianu Cătălin
Așa cum am zis de la început, aici sunt implicați mai mulți, de exemplu Stancu Dănuț care, în data de 11 martie trebuia să anunțe DGASPC-ul Hunedoara. El a chemat Asistență Socială Petrila. Au venit să fie copilul meu audiat de doi inspectori. Păi unde s-a mai văzut asta?
Reporter
N-aveau competență inspectorii.
Titianu Cătălin
N-aveau competență, bineînțeles!
Reporter
Deci, dvs spuneți că acei inspectori n-aveau competență!
Titianu Cătălin
Au încercat prin orice mijloace să ascundă adevărul.
Reporter
Să mușamalizeze. Acum nu vrea să vă cheme judiciarul, nu vrea să vă cheme pe cei de la ordine publică.
Titianu Cătălin
Acum au zis că îi cheamă pe cei de la ordine publică într-un final. Reporter:
Îi cheamă, da?
Titianu Cătălin
Da. Până acum nu am avut decât discuții de contraziceri, nu de fapte concrete în care să se implice.
Reporter
Am înțeles. Vom cere domnului Titianu să ne pună și nouă acele înregistrări la dispoziție pentru a le materializa, adică pentru a ajunge pe masa instituțiilor. Este grav când auzi asemenea lucruri, faptul că niște copii minori amenință niște cadre didactice cu un cuțit. Iar polițiștii se gândesc dacă vor lua măsuri sau nu vor lua măsuri.
Ce am auzit? Că vărul foste soții este organ?
Titianu Cătălin
Da. S-a dus să constate. Domnul Iura Răzvan, care-s verișori mai îndepărtați, s-a dus să constate. Cam aici, așa…
Reporter
Ce concluzionați acum?
Titianu Cătălin
Ce să concluzionez?
Reporter
Nimic.
Titianu Cătălin
Ceea ce se petrece la Poliția Petrila. Cam aia se petrece, care domnul Iura Răzvan, împreună cu domnul Toloargă Petre, cu domnul Todea Constantin mi-au fabricat dosarul.
Reporter
Domnul comandant, domnul care știe multe dar nu face nimic.
Titianu Cătălin
Mi-au fabricat un dosar pe nedrept, pe o filmare trunchiată.
Reporter
Noi vom reveni cu informații proaspete pe parcursul acestei anchete!”
Reprezentații DGASPC Hunedoara să se ia de mână cu angajații asistenței sociale care aparține de orașul Petrila, sub coordonarea primăriei orașului Petrila, apoi n-au decât să stea la cafea și la bârfă până se întâmplă o tragedie! Apoi pot interveni, când nu mai are sens!
În situația în care nu se intervine din timp pentru a preveni asemenea aspecte sesizate, situația poate degenera derapant și se poate agava foarte mult!
- VIDEO