AncheteNews

Se crede jurnalist la „fake news” Cotidianul Văii Jiului, dar are prea multe carențe

Să-i punem pseudonimul „Costello”. Domnul „Costello” spune peste tot că este mare jurnalist la Cotidianul Văii Jiului, acel cotidian care nu uită să spună că practică jurnalismul independent, dar care, după sursele noastre de încredere, suge ceva firfirei de la Primăria Petroșani.

Dar nu asta este important, ci omul „Costello” din spatele unor texte care apar în Cotidianul Văii Jiului. În condițiile în care ajungi să vorbești cu omul față în față, își dai seama de câteva lucruri.

Primul lucru este faptul că omul are carențe în exprimare, ceea ce se vede și din faptul că nu stăpânește bine limba în care scrie, adică limba română. Asta lăsând la o parte faptul că se mai bâlbâie.

Screenshot 20260407 200914 Gallery

Acum ne dăm seama de un lucru. Faptul că el atacă jurnaliști de profesie, deși nu are pregătirea necesară, dar are carențele despre care ne-au spus sursele, asta explică faptul că cineva sigur îi corectează articolele. Poate că și din această cauză articolele din publicația respectivă sunt semnate sub numele general „by Redactie”. Corect se scrie „Redacție”, iar dacă semnezi articolele cu acest cuvânt, acesta se folosește articulat: „Redacția”.

Dar domnul „Costello” va răspunde că articolele sunt semnate „by Redactie”. Și ce? Asta înseamnă că este nevoie de romgleză? Nu se poate simplu, în limba română?

Nu vom porni un război mediatic, pentru că nu merită să ne ostenim și nici să ne pierdem timpul pentru cineva care se dă cine nu este. Faptul că domnul „Costello” scrie defăimător la adresa unor jurnaliști cu ștaif și cu studii în domeniu, nu îl va transforma într-un jurnalist sadea, ci va deveni cel mult un epigon trist al jurnalismului din Valea Jiului.