Săpașu Silviu a comis-o din nou
În seara zilei de 22.04.2026, în jurul orei 23, Săpașu Silviu a ieșit pe TikTok unde l-a amenințat pe Câmpean Andrei, a instigat la violență diferite persoane împotriva lui Câmpean Andrei și a familiei sale. În același timp, a folosit cuvinte și expresii jignitoare la adresa lui Câmpean Andrei și a familiei sale.
Dacă azi a fost înjurat și amenințat Andrei Câmpean, putea fi oricine altcineva în locul lui, mâine poate fi amenințat și înjurat copilul sau un alt membru de familie al unui procuror, al unui polițist, avocat, judecător, sau a unui alt cetățean. În acest sens, cum se pune problema în situația în care Andrei Câmpean a fost victima unui asemenea atac online și autoritățile nu au luat măsuri?

Nu este pentru prima dată când Săpașu Silviu instigă la violență diferite persoane împotriva lui Câmpean Andrei. Noi știm că autoritățile au obligația să se autosesizeze după fiecare astfel de material apărut în spațiul public, după fiecare afirmație de genul celor făcut de Săpașu Silviu în spațiul public. Aceasta este una dintre obligațiile polițiștilor, dar se pare că polițiștii de la Poliția Petroșani nu se autosesizează pentru că au prietenii cu celebrii interlopi din Municipiul Petroșani.
Mai sunt câteva dosare deschise pe numele lui Săpașu Silviu, deschise tot pentru instigare la violență, amenințări, cuvinte și expresii jignitoare. Dar încă nu s-a început luarea de măsuri. Oare polițiștii sunt opriți de către interlopi să ia măsurile care se cuvin?
