Realitatea cruntă din interiorul Școlii I.G. Duca Petroșani: directorul școlii face presiuni pentru exmatricularea unui minor
Cum vă prezentam și în articolele anterioare, directorul școlii I.G. Duca Petroșani face presiuni pe anumite cadre didactice cu privire la faptul că un minor trebuie să rămână repetent, trebuie să fie exmatriculat din școală. Și asta se întâmplă conform dovezilor care sunt deja în posesia noastră.
Există dovezi din care reiese faptul că directorul școlii a solicitat în mod expres, prin presiunile sale, să se scadă nota la purtare unui elev. Bineînțeles că asta era prezentată în presă dinainte să se întâmple.
Totul se datorează faptului că directorul școlii I.G. Duca Petroșani îl acuză mereu pe C. A. că face dezvăluiri, cu un mare impact emoțional, despre neregulile din interiorul școlii. În consecință, directorul se răzbună pe fiul acestuia, prin a-i scădea nota la purtare, prin a solicita în mod expres exmatricularea din școală
În materialele anterioare au fost relatate toate amănuntele. Acum vorbim și despre câteva stenograme, care sunt de a dreptul șocante. Inspectoratul Școlar Hunedoara nu a reușit să ia măsuri în consecință, iar reprezentanții I.P.J. Hunedoara doresc o mahala în acea școală.
„Vorbitor 3: Domnule diriginte, știți că le-ați scăzut nota la purtare la vreo șase, șapte copii care au făcut bullying-ul ăla?
Vorbitor 2: Ce s-a întâmplat astăzi?
Vorbitor 3: Mă auziți un pic?
Vorbitor 2: Vă aud, vă aud.
Vorbitor 3: Când i-ați scăzut nota la copilul meu la purtare, de-a fost bullying-ul cu școala, da?
Vorbitor 2: Da.
Vorbitor 3: Ei, noi am luat legătura cu mai mulți părinți ale căror copii au fost implicați în bullying-ul acela, iar lor nu li s-a scăzut nota la purtare, ne-a arătat catalogul. Este o discriminare pe tema asta. Eu atâta pot să vă spun că astăzi depun încă o plângere la poliție.
Vorbitor 2: Domnule C., în primul rând nota la purtare pe modulul 2 nu este încă trecută.
Vorbitor 3: Păi la copilul meu ați scăzut-o. La copilul meu este.
Vorbitor 2: Nu. Este pe primul modul. Aia este nota de pe primul modul.
Vorbitor 3: Nu, este nota nouă de pe modulul 2. Că pe modul 1 este… În fine!
Vorbitor 2: E pe primul modul.
Vorbitor 3: Bun. Și atunci cum? Vedeți cum faceți discriminare, domnule diriginte? Copilul meu are nota scăzută la purtare!
Vorbitor 2: Da. Și copilul dumneavoastră și alți copii au nota scăzută la purtare.
Vorbitor 3: Nu au. La alții copii în catalog apare 10.
Vorbitor 2: E vorba despre primul modul. Înțelegeți?
Vorbitor 3: Da, dar noi vorbim de al doilea modul acum.
Vorbitor 2: Păi da, dar al doilea modul… Suntem în modulul al doilea și încă nu s-a terminat modulul.
Vorbitor 3: Păi și atunci la copilul meu de ce i-ați spus nota nouă la purtare?
Vorbitor 2: Este nota pentru primul modul. Vă repet încă o dată, este nota din primul modul.
Vorbitor 3: Păi da, dar la primul modul l-am semnat odată. Și la al doilea acum. Adică să înțeleg că fiul meu are nota nouă, asta care o are acum de pe primul
modul atunci când s-o bătut el cu copiii ăia cinci, de i-ați scăzut nota la purtare lui și la copilul celălalt?
Vorbitor 2: E vorba despre nota pentru primul modul, ceea ce vedeți dumneavoastră acum în catalog.
Vorbitor 3: Așa, și nota acum care trebuia să i-o scădeți, când am semnat hârtia aia, aceea când o scădeți atunci, la copilul meu și la ceilalți?
Vorbitor 2: Aia va fi la sfârșitul modulului, nu acum.
Vorbitor 3: A, acum când ia vacanța în decembrie.
Vorbitor 2: Da, da.
Vorbitor 3: Am înțeles. Bun, sper așa să fie domnule dirigente, că dacă nu iar fac plângeri și ați văzut că eu știu să fac plângeri.
Vorbitor 2: Ce vroiați să-mi mai spuneți?
Vorbitor 3: Vroiam să vă spun că iar a fost, nu știu ce incident a fost pe acolo, prin clasă, s-au jucat, s-au bătut… Nici nu vreau să acuz, nici nu vreau să spun nimic, dar nu este în regulă. Iar se zice că al meu copil a dat cu mere prin clasă, azi mâine o să fie că a dat cu bolovani, a spart geamuri… Nu-i bine, nu-i bine, nu-i bine.
Vorbitor 2: Am auzit ceva, dar deocamdată nu v-am sunat, tocmai pentru că vreau să îi întreb pe toți.
Vorbitor 3: Păi da, da. Ieri știți că s-au bătut fete, s-au bătut iară, ieri au fost probleme? Acolo nu mai cercetați ce se întâmplă, așa-i? Numai când e copilul meu. Bun.
Vorbitor 2: Nu ați înțeles nimic.
Vorbitor 3: Păi mai repetați-mă o dată, vă rog frumos!
Vorbitor 2: Da, am auzit și astăzi că D. ar fi dat cu măr către una dintre fetele astea. Către cea pe care o iubește, cum ziceți dumneavoastră. Da, iată că aruncă cu mere către ea. Nu știu, e adevărat, nu e adevărat…
Vorbitor 3: Ai dat cu măr?
Vorbitor 4: Am dat in geam.
Vorbitor 3 : A zis că a dat în geam. Intenționat sau din greșeală?
Vorbitor 4: Din greșeală.
Vorbitor 3: Din greșeală a dat în geam, zice.
Vorbitor 2: Da.
Vorbitor 3: Păi, a dat din greșeală în geam, adică copilul și-a recunoscut… A dat din greșeală în geam. Ce facem, îi scădem nota?
Vorbitor 2: N-a dat în C.?
Vorbitor 3: N-a dat. Nu, nu. În geam, a zis că a dat din greșeală. Păi, ce facem? Ziceți, domnule diriginte, că… domnule diriginte, eu… ați văzut că… ați văzut că eu am…
Vorbitor 2: Domnule C, ce pot să fac? Nu fac nimic în situația asta. Dacă nu s-a întâmplat nimic, ce să fac?
Vorbitor 3: Și astăzi… astăzi iar este vorba despre Sinti Santa aia, sau cum îi spune… Sinti Santa, sau cum… Sinti Santa, sau cum îi zice…
Vorbitor 2: Eu le-am spus copiilor că eu nu organizez așa ceva. Le-am spus, puteți să-l întrebați pe A. Le-am spus în clasă.
Vorbitor 3: Păi da, dar dumneavoastră știați că ei organizează chestiile astea fără și… În fine!
Vorbitor 2: Știți ce se întâmplă? Pot eu să cunosc tot ce spun, tot ce fac copiii ăștia?
Vorbitor 3: Bun, dar știți, ieri știți că s-au bătut cu cărțile în clasă?
Vorbitor 2: Și ce doresc ei să facă?
Vorbitor 3: Dar ieri știți că s-au bătut cu cărțile în clasă?
Vorbitor 2: Nu știu.
Vorbitor 3: E, vedeți? E, asta o să fie încă o reclamație la inspectorat. Iar luate camerele, camera…
Vorbitor 2: Auziți, cine s-a bătut, dacă știți mai multe detalii?
Vorbitor 3: Ia spune! Da, acum vă dă detalii, da, vă dă detalii.
Vorbitor 4: Eu doar am văzut că Cipri a început să dea în Eric. iar după, Eric l-a făcut pe Cipri prost și după aia i-a dat și Eric una în cap la Cipri.
Vorbitor 2: Am înțeles, dar n-a fost ceva… S-a întâmplat ceva? S-au lovit? S-au rănit?
Vorbitor 4: Da, s-au lovit.
Vorbitor 3: Auziți că s-au lovit.
Vorbitor 4: Da, și-au dat tare.
Vorbitor 2: Dar ei nu mi-au spus de asta.
Vorbitor 3: Păi nu, că nu era C. implicat în povestea asta. Bun. Vedeți câte dumneavoastră nu le știți, dar or să le afle lumea pentru că, na, trebuie să spun și eu la oameni să scrie la ziar ce se întâmplă la școală.
Vorbitor 2: Vedeți, domnule Câmpean și cu asta termin această discuție acum, când m-ați sunat despre absența la franceză și v-am spus că se rezolvă, că o să-i șteargă doamna absența că a venit la oră, și dumneavoastră, de bună credință cum ați fost, v-ați apucat să trimiteți la ziare niște…
Vorbitor 3: Nu. Am pus pe Facebook-ul meu, am pus pe Facebook-ul meu, ați greșit.
Vorbitor 2: Nu, nu, nu. Domnul director mi-a dat un articol în nu știu ce ziar.
Vorbitor 3: A fost preluat. A fost preluat de pe Facebook-ul meu. Vedeți, domnule diriginte că liniște nu este în clasă?
Vorbitor 2: Păi da, dar dumneavoastră vreți liniște? Că asta vă întreb…
Vorbitor 3: Da, dar dumneavoastră de ce m-ați acuzat pe mine? Dumneavoastră de ce m-ați acuzat pe mine?
Vorbitor 2: Păi nu dumneavoastră aveți acces din contul de părinte la catalog? Doar dumneavoastră. Este o informație pe care doar dumneavoastră puteați să o puneți pe internet.
Vorbitor 3: Eu am pus-o pe Facebook-ul meu personal…
Vorbitor 2: V-am spus că voi rezolva problema și am rezolvat-o.
Vorbitor 3: Seara.
Vorbitor 2: Și atunci ați revenit și spuneți că totul a fost doar o greșeală?
Vorbitor 3: Da, domnul dirigente, nu se rezolvă problemele până, până, nu știu…
Vorbitor 2: Păi, văd că și dumneavoastră, nu știu…Încercați niște lupte care… Unde e buna dumneavoastră credință în toată treaba asta?
Vorbitor 3: Și bună dumneavoastră credință unde e din toată povestea asta? Că eu v-am respectat și vă respect. Și în momentul ăsta eu vă respect pe dumneavoastră.
Vorbitor 2: Păi și eu, domnule C., dar dacă v-am spus că voi rezolva și am rezolvat problema, de ce ați mai postat și lucrurile alea?
Vorbitor 3: Păi știți din ce cauză? Pentru că tot C. este de vină. În orice se întâmplă în clasa aia, numai C. este de vină.
Vorbitor 2: Ce vină și ce culpă a fost asta că s-a pus o absență? Da, elevul nu era la momentul când s-a făcut prezența. Doamna, am vorbit cu ea, i-am spus ce trebuie să facă, că doamna e nouă în școală și nu știe exact cum se anulează o absență. Și în aceeași zi absența a fost anulată.
Vorbitor 3: Seara. Seara. Am înțeles. Bun, domnule diriginte, dar nu se mai oprește!
Vorbitor 2: Domnule C., dar haideți să ne mai oprim și noi din tot felul de lucruri din astea și să încercăm…
Vorbitor 3: Mingea e la dumneavoastră și la domnul director în careu. Mingea e la dumneavoastră și la domnul director în careu.
Vorbitor 2: Apropo de asta, s-ar putea ca să mai aibă scăzută, pe lângă noule ăsta, în modulul 2, pentru ce s-a întâmplat cu domnul director, pentru acel comportament nepotrivit. A fost Comisia de Violență și Anti-Bullying și ei au propus scăderea mediei la purtare pentru A.
Vorbitor 3: Exact ce s-a scris la ziar, că vreți să-l lăsați, repetent pe copil, să-l exmatriculați din școală. Mă bucur că se adevăreste!
Vorbitor 2: Nu, nu este vorba despre asta. Eu v-am spus lucrurile astea.
Vorbitor 3: Da, domnul diriginte, și eu vă…
Vorbitor 1: Eu am fost la domnul…
Vorbitor 3: Auziți numai ce vă zice!
Vorbitor 1: Eu am fost atunci, în ziua aia, să vorbesc cu domnul director și să cer mii de scuze. Copilul meu a avut o ieșire, așa, și domnul director a zis că nu-l poate ierta deloc pe copilul meu. El cere consiliului să-i scadă un punct.
Vorbitor 2: Eu să știți că am discutat cu domnul director, dar domnul director a zis că, totuși, e un comportament care nu trebuie…
Vorbitor 3: Da, da, dacă eu vă dau o hârtie, mie mi-a venit o hârtie de la D.G.A.S.P.C. Hunedoara, unde este o problemă cu școala. Copilul meu este terorizat psihic și atunci e o problemă, că intervine judecătoria, ca să știți de la mine. Și e o problemă că o să mergeți să dați cu subsemnatul pentru tot ce faceți. Eu v-am mai promis și vă mai promit încă o dată. Nu-mi lăsați copilul în pace, mi-l hărțuiți, scădeți-i nota la purtare, lăsați-l repetent! Este instanță care o să vă penalizeze pe toți. Eu nu pot să mă pronunț. Am vorbit…
Vorbitor 2 : Domnule C., știți și v-am spus de atâtea ori: dacă nu se întâmplă nimic, nu am ce măsuri să iau. Sunt atâția și atâția copii și în clasă, da, împotriva cărora nu am luat nici o fel de măsură.
Vorbitor 3: Păi nu, că numai împotriva lui C. ați luat măsuri, am înțeles. Dar domnule diriginte…
Vorbitor 2: Am luat măsuri, atunci când s-a…
Vorbitor 3: Nici o măsură n-ați luat! Am înțeles, copilul meu va avea nota 8, cu directorul va avea nota 7, am înțeles, De la anul rămâne repetent, am înțeles.
Vorbitor 2: Numai puțin. Am o problemă. Nu mai pot să vorbesc acum. La revedere.”
Reprezentanții D.G.A.S.P.C. Hunedoara sunt de neclintit când este vorba de conducerea școlii I.G. Duca Petroșani, spunând mereu că nu au soluții. Dar mereu au avut soluții când a fost vorba despre câte un minor al familiei C.A.! Clar, tot ce prezentăm este conform cu realitatea! Tot ce prezentăm este conform cu cele primite, pe surse, din partea familiei C.A.
Respectiva caracatiță este atât de puternică încât totul se rezolvă la nivel de județ, toți făcând parte din aceeași partid politic, de la structura primarului și până în structura Inspectoratului Școlar Hunedoara.
