Privind activitățile desfășurate în Valea Jiului

Privind activitățile desfășurate în Valea Jiului potrivit „Planului de măsuri pentru combaterea cazurilor de pestă porcină africană, confirmată la mistreții morți pe fondul de vânătoare 65 Vulcan, aparținând AVPS Băniceana – Aninoasa”.

 În rapoartele zilniceprimite la Instituția Prefectului Județul Hunedoara,referitoare la activitățile din Valea Jiului desfășurate de instituțiile județene implicate în combaterea cazurilor de pestă porcină africană, sunt precizate următoarele:

  1. 1. DSVSA Hunedoaraa continuat planificarea și a confirmat prezența personalului sanitar-veterinar care asigură permanența în cele 2 filtre rutiere organizate conform planului de măsuri aprobat în CLCB.

Medicii veterinari care au participat la acțiunile din cele 2 filtre rutiere au anunțat că până la această dată nu au fost evenimente deosebite.

În conformitate cu procedurile Programului strategic privitoare la pestă porcină africană și pestă porcină clasică, au fost recoltate probe de la porcii domestici morți din exploatațiile comerciale și de la mistreții vânați pe fondurile de vânătoare din județul Hunedoara. Probele recoltate sunt pregătite în laborator pentru a fi trimise pentru examinarela LSVSA Alba. În data de 20.01.2020 au intrat în Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara, 51 de probe de la mistreții vânați și 7 probe de la porcii morți din exploatațiile comerciale de suine de pe raza județului Hunedoara.

  1. Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara a efectuat următoarele acțiuni, unele dintre ele împreună cu Poliția Rutieră:
  • Sprijinirea reprezentanților DSVSA pentru aflarea identității persoanelor verificate.
  • Patrularea în zona de competență a postului montan în vederea observării și eventual a identificării altor cadavre de porci mistreți.

În cadrul patrulărilor, structurile de jandarmi montane au în atenție autovehicule care transportă porcine, iar în cazul în care se identifică astfel de mijloace de transport, anunță prin Serviciul 112 Poliția Rutieră în vederea opririi acestora și verificarea existenței documentelor de transport.

  1. Garda Forestierăa informat Instituția Prefectului că în zilele care au trecut de la confirmarea focarului, administratorul Fondului 65 Vulcan, aparținând AVPS Băniceana – Aninoasa – a început vânătoarea „prin dibuit și prin pândă”, acțiune impusă în astfel de situații și regăsită in Planul de măsuri adoptat sâmbătă 18 ianuarie 2020.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *