Primarul Municipiului Petroșani. „Filigoria din parcul de la Piața Centrală Petroșani a fost vandalizată”.
Filigoria din parcul de la Piața Centrală Petroșani a fost vandalizată, iar reprezentanții DADPP Petroșani lucrează acum pentru a remedia ceea ce s-a distrus. Prin toate acțiunile noastre, ale administrației publice locale, încercăm să construim un oraș cât mai frumos, cât mai prietenos cu localnicii și cu turiștii care ne vizitează, dar fără un efort comun al nostru, al tuturor, acest lucru nu va fi posibil.
Astfel de acțiuni reprobabile ale celor care vandalizează mobilierul stradal, coșurile de gunoi sau rup florile care dau culoare vieții noastre zădărnicesc tot ceea ce noi întreprindem pentru a putea avea un oraș frumos! Având în vedere acest incident, am sesizat organele competente pentru identificarea și tragerea la răspundere a făptuitorilor.
