AncheteNews

Prietenii domnului „Văduva Neagră”

Celebrul pseudojurnalist poreclit „Văduva Neagră” are, ca oricare om, prieteni. Acest lucru este normal. Dar unii prieteni nu sunt chiar ce trebuie să fie. Unii sunt cu multe „bube pe cap”, adică au unele trăsături negative. Iar la unii aceste trăsături negative sunt preponderente.

Dar despre prietenii din acest articol, ambii ai domnului „Văduva Neagră”, putem spune că au ceva special. Ceva ce numai aviatorii militari japonezi aveau spre finalul celui de-al doilea război mondial: operează ca piloți kamikaze, dar nu de avioane, ci de autoturisme și nu dintr-o anumită onoare.

Și da, aici este un bun exemplu că „cine se aseamănă se adună”. Primul prieten este Dascălu Alin, care a lovit trei mașini și a fugit de la locul accidentului, prezentându-se la poliție după 30 de ore de la producerea accidentului. Este șoferul de la „Observatorul Național” al domnului „Văduva Neagră”.

Siminel Iordache, nu cu mult timp în urmă, a lovit două mașini și a fugit de la locul accidentului, prezentându-se la poliție a doua zi. Dar iată poveștile celor doi prieteni ai așa- zisului jurnalist. Primul: Alin Dascălu.

WhatsApp Image 2026 05 16 at 21.33.50

„Alin Dascălu, colaborator la „Observatorul Național”, a lovit mai multe mașini apoi a părăsit locul accidentului Șoferul respectiv, în noaptea de 31.01.2026 spre 01.02.2026, a lovit trei mașini parcate regulamentar pe strada Avram Iancu, după care a plecat de la locul accidentului, iar mașina cu pricina a fost găsită în altă zonă, abandonată. Totul a avut loc în Municipiul Petroșani.

După 30 de ore de la producerea faptei, șoferul s-a prezentat la Poliția Petroșani. Mai multe persoane au auzit zgomotul puternic al incidentului și au decis să urmărească șoferul și mașina care a produs accidentul, după urmele de pe asfalt și după avarii. Cei care au fost de față, susțin că șoferul a fugit printre blocuri.

Eram în intersecție când am auzit o bubuitură mai mare. Ne-am dus, am văzut mașinile și atunci a apărut un om care fugea în jos. Ne-am luat după urmele de antigel, sau ulei, sau ce curgea de la mașină. Deși la un moment urmele nu se mai vedeau, am intrat într-o parcare mai mare și acolo era ascunsă mașina. Ne-am dus la poliție să anunțăm, că nici nouă nu ne-ar conveni să găsim mașina lovită în fața blocului. Polițiștii nu știau nimic. Au mers cu noi, le-am arătat autoturismul. La acel moment, numerele erau pe mașină fiindcă le-au notat polițiștii” a spus un martor. (Sursa: Gazeta de Dimineață)

În urma informațiilor primite și a cercetărilor efectuate, organele de poliție au identificat șoferul. Acesta s-a prezentat la sediul Poliției Petroșani după 30 de ore de la accident, pe data de 02.02.2026 și a susținut că de aceea s-a prezentat după atâta timp pentru că nu ar fi fost în localitate. O explicație care, în opinia noastră, este puerilă, în contextul în care s-au petrecut lucrurile.

Șoferul cu pricina este, printre altele, Business/Web Developer la site-ul „Observatorul Național”

În încheiere, rezumatul pagubelor produse constă în patru autoturisme avariate, din care unul, desigur, este cel al șoferului în cauză. Păgubiții așteaptă să fie despăgubiți. Posibilitatea unei înțelegeri amiabile este nulă, deci vor trebui întocmite actele prevăzute de lege de către polițiștii rutieri.” (Sursa: articolul „Alin Dascălu, colaborator la „Observatorul Național”, a lovit mai multe mașini apoi a părăsit locul accidentului”, din data de 03.02.2026).

Cel de-al doilea prieten al așa-zisului jurnalist este un „om cu greutate”, adică mult mai cunoscut decât primul, nimeni altul decât omul de afaceri Siminel Iordache, care a procedat în aceeași manieră.

„În noaptea de 7/8 mai 2025, imaginile de supraveghere au surprins, în jurul orei 02:00 un jeep negru care cobora de pe drumul care face legătura dintre Petroșani și stațiunea Parâng.

Șoferul a intrat pe o stradă laterală, dar imediat după colțul intersecției a acroșat două mașini parcate. După acroșaj, șoferul a făcut o manevră de mers înapoi, iar după aceea a părăsit locul accidentului.

Unul dintre proprietarii autoturismelor avariate a depus plângere, după care polițiștii a deschis o anchetă în vederea identificării vinovatului.

De pe surse am aflat că în mașina care a provocat accidentul au fost două persoane și că, dintre cele două persoane care erau în mașina în cauză, persoana care a declarat accidentul nu este persoana care l-a provocat. Vă prezentăm punctul de vedere al I.P.J. Hunedoara:

„IPJ HUNEDOARA: Conducător auto sancționat după ce a avariat două autoturisme parcate și a părăsit locul incidentului

La data de 08 mai 2026, în jurul orei 08:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic de urgență 112 de către un bărbat cu privire la faptul că autoturismul său, precum și cel al unui vecin, au fost avariate în timp ce se aflau parcate.

În urma sesizării, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și al Biroului Rutier Petroșani au efectuat verificări specifice, fiind vizualizate mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe raza municipiului Petroșani. Astfel, s-a stabilit că autoturismul implicat în producerea tamponării este un SUV de culoare neagră, al cărui conducător auto a părăsit locul producerii evenimentului rutier.

Polițiștii au demarat de îndată activități pentru identificarea conducătorului auto implicat. Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 18:00, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Petroșani, care a declarat faptul că el a condus autoturismul implicat în avarierea celor două autovehicule parcate.

Toate persoanele implicate au completat declarațiile de tamponare, fiind eliberate documentele necesare pentru repararea autoturismelor avariate.

Conducătorul auto care a provocat evenimentul rutier a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea obligațiilor legale în cazul producerii unui accident soldat cu pagube materiale. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 810 lei și 3 puncte de penalizare.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Recomandări preventive:

* În cazul implicării într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, conducătorii auto au obligația de a anunța imediat proprietarii vehiculelor avariate sau de a se prezenta la cea mai apropiată unitate de poliție competentă.

* Părăsirea locului producerii unui eveniment rutier fără îndeplinirea obligațiilor legale poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.

* Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste atenție sporită la efectuarea manevrelor în parcări și în zonele aglomerate, pentru prevenirea producerii unor astfel de incidente.

* Respectarea regulilor de circulație și asumarea responsabilității în cazul producerii unor incidente contribuie la creșterea siguranței rutiere și la soluționarea rapidă a situațiilor apărute.”

Sursele noastre demne de încredere au spus că la volan a fost Simi Iordache. Noi, momentan nu avem această dovadă, noi doar am arătat ce ne-au relatat sursele noastre. Dar există o filmare în care atunci când a fost întrebat de reporterul nostru dacă mai conduce pe drumurile publice în stare de ebrietate a răspuns „Da, da, da. De ce?” și dădea afirmativ și din cap, iar ceva mai încolo spunea: „Futu-te-n gură Simi, ai 52 de ani și stai cu un prost din acesta de vorbă!”

Ne aducem aminte de faptul că în anul 2019, în luna decembrie, omul de afaceri a mai avut un accident auto, când a intrat cu mașina într-un magazin de pe strada 1 Decembrie 1918. Iată ce se scria atunci despre acest eveniment, în articolul „Petroșani / După o beție s-au trezit într-un magazin”:

Un mare om de afaceri, însoțit de încă trei persoane, azi noapte s-au trezit în magazin. Marele om de afaceri a confundat frâna cu accelerația și a spulberat un magazin. Acel magazin se află pe strada 1 Decembrie din Municipiul Petroșani.

„Conducătorul auto este un bărbat în vârstă de 46 ani, din Petroșani. Acesta a condus autoturismul pe str. 1 Decembrie 1918 din direcția Piața Victoriei spre cartier Aeroport, iar la intersecția cu str. Slătinioara, într-o curbă la dreapta, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat, a pătruns pe contrasens și a lovit un imobil. Conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest și a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.

Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și refuzul prelevării de probe. Credem că acest caz se va mușamaliza, marele om de afaceri are bani și conduce multe prin municipiul Petroșani. Patru persoane au fost rănite ușor, iar conducătorul auto s-a ales cu dosar penal.

Șoferul este nimeni altul decât omul de afaceri Siminel Iordache. Dacă în acel loc se afla un copil? Marele om de afaceri trebuie să răspundă în fața autorităților.”

Ne mai amintim că în anul 2016, același om de afaceri, Siminel Iordache, a intrat cu mașina pe scările judecătoriei.” (Sursa: articolul „Atenție, accident auto! Omul de afaceri Simi Iordache a provocat accidentul. Șoferul a părăsit locul accidentului/VIDEO”, din data de 09.05.2026)

După 16 ore de la respectivul incident, în care a avariat două autoturisme parcate și a părăsit locul incidentului, omul de afaceri Siminel Iordache s-a prezentat la sediul poliției, în aceeași zi, la ora 18:00.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 mai, la ora 02:04, când un SUV de culoare neagră a lovit două autoturisme parcate, după ce SUV-ul a intrat pe o stradă laterală. Șoferul SUV-ului, după impact, a efectuat manevra de mers înapoi după care a plecat de la locul accidentului.

La ora 08:00 incidentul a fost sesizat, prin apel la 112, Poliției Petroșani. Polițiștii au început verificările de rigoare. În aceeași zi, în jurul orelor 18:00, la sediul poliției s-a prezentat omul de afaceri Siminel Iordache. Acesta a spus că nu circula cu viteză și nu a încercat să se sustragă, că a discutat cu proprietarii autoturismelor lovite și că a preferat să acopere pagubele din propriul buzunar, astfel că nu s-a mai apelat la asigurare. Omul de afaceri Siminel Iordache a fost testat cu aparatul alcooltest, testul fiind negativ.

Tot domnul Siminel Iordache a mai declarat că: „Jeep-ul este mai lat, iar roțile sunt mai mari decât cele standard. Una dintre mașinile parcate avea roata ieșită în afara carosabilului, iar în momentul în care am atins-o cu roata mea, a fost împinsă în cealaltă.”

Conform celor spuse de polițiști, omul de afaceri Siminel Iordache a fost sancționat contravențional cu 810 lei amendă și 3 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligațiilor legale în cazul unui accident soldat cu pagube materiale. Totodată, omului de afaceri i-a fost reținut certificatul de înmatriculare, pe motiv că autoturismul era echipat cu roți mai mari decât cele prevăzute în acte.” (Sursa: articolul „Omul de afaceri Siminel Iordache este cel care a lovit două mașini și a plecat de la locul accidentului”, din data de 09.05.2026).

Diferența dintre cei doi prieteni ai așa-zisului jurnalist poreclit „Văduva Neagră”, în afară de avere, este că unul s-a prezentat la poliție după 30 de ore, celălalt după doar 16 ore. În rest, același stil, parcă tras la indigo.

De unde îi culegi și cum o faci, domnule „Văduva Neagră”? Că numai din aceștia sunt prin jurul dumitale, din cei care fac accidente trase la indigo, părăsesc locul accidentului, se prezintă la poliție după 16-30 de ore, ca să nu mai zicem și de alte lucruri mai puțin plăcute/legale pe care le fac și despre care am mai scris în decursul timpului.

Ar mai fi multe de amintit despre cei doi prieteni ai domnului „Văduva Neagră”, dar promitem că vom reveni cu amănunte!