Prefectul județului Hunedoara, Fulga Constantin, trebuie să ia măsuri urgente cu privire la Primăria Petroșani și pontajele fictive
Prefectul județului Hunedoara, fiind reprezentantul guvernului în teritoriu, trebuie să intervină în regim de urgență, să descindă împreună cu alte instituții peste Primăria Municipiului Petroșani, pentru că vorbim despre pontaje fictive la Poliția Locală a Municipiului Petroșani și despre pensionari de lux, care au pensii de peste 9.000 RON și salarii de bugetar de peste 10.000 RON.

Reamintim domnului prefect și, cu această ocazie aducem la cunoștința cititorilor că, printre altele, prefectul are și atribuții de control, de conlucrare cu alte instituții ale statului etc. Dintre acestea, în cele ce urmează , spicuim câteva dintre acestea:
„ART. 252 Categorii de atribuţii ale prefectului:
(1) Prefectul îndeplineşte următoarele categorii de atribuţii: a) atribuţii privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale şi respectării ordinii publice; b) atribuţii în exercitarea rolului constituţional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale; c) atribuţii privind verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi atacarea actelor administrative ale acestor autorităţi pe care le consideră ilegale; d) atribuţii de îndrumare, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competenţă;
(2) Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute la art. 258 din prezentul cod şi de alte legi organice.
ART. 255 Atribuţii privind verificarea legalităţii
(1) Prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local şi ale primarului.
(2) Prefectul poate ataca actele autorităţilor prevăzute la alin. (1) pe care le consideră ilegale, în faţa instanţei competente, în condiţiile legii contenciosului administrativ.” (Sursa: https://hd.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/53/2021/10/Atributiile-prefectului.pdf)
„ Corpul de control al prefectului este o structură de specialitate distinctă, organizată la nivel de compartiment în subordinea directă a prefectului.
Atribuțiile Corpului de control:
a) desfășoară, în condițiile legii, activitatea de verificare, sprijin şi îndrumare în ceea ce priveşte sfera de competență a prefectului;
b) desfășoară, la ordinul prefectului, acţiuni de control la nivelul întregului judeţ cu privire la aplicarea şi respectarea actelor normative. De asemenea, desfășoară la ordinul prefectului, acţiuni de control la nivelul întregului judeţ cu privire la aplicarea şi respectarea ordinelor cu caracter normativ emise de prefect;
g) în situaţia în care Corpul de control ia cunoştinţă de fapte care contravin prevederilor legale, acesta are obligaţia de a înştiinţa prefectul şi de a sesiza, în condiţiile legii, organele abilitate să procedeze imediat la verificarea şi luarea măsurilor de intrare în legalitate.
i) conlucrează cu reprezentanţii din teritoriu ai Ministerului Afacerilor Interne în vederea exercitării atribuţiilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi prevenirea infracţiunilor; j) controlează, din ordinul prefectului, modul în care structurile teritoriale ale M.A.I. îşi îndeplinesc obligaţia legală de a acorda sprijin, la solicitarea primarilor, pentru menţinerea ordinii publice; k) efectuează controale dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pe diferite domenii de activitate, cu sprijinul specialiştilor din domeniile de competenţă;
o) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de către prefect;
În funcţie de anumite aspecte pe care conducerea instituţiei doreşte să le clarifice, Corpul de control verifică orice tematică dispusă de prefect.” (Sursa: https://bt.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/25/2017/12/Corpul-de-control-al-prefectului.pdf)
Am interogat și Inteligența Artificială când trimite prefectul Corpul de Control și am obținut următorul răspuns:
„Prefectul trimite Corpul de control pentru a verifica legalitatea și eficiența activității autorităților administrației publice locale și a serviciilor publice deconcentrate, în următoarele situații principale:
• Petiții și sesizări ale cetățenilor: Atunci când există reclamații privind posibile nereguli în activitatea primăriilor sau a altor instituții publice.
• Incidente sau evenimente grave: În cazul unor decese suspecte sau proceduri medicale/administrative nerespectate la nivel județean (de exemplu, la Serviciul de Ambulanță).
• Verificări tematice programate: Prefectul aprobă un calendar anual sau semestrial de activități de îndrumare și control la sediul autorităților locale pentru a monitoriza aplicarea legii.
• Controlul de legalitate al actelor administrative: Pentru a verifica dacă hotărârile consiliilor locale sau dispozițiile primarilor respectă normele în vigoare, înainte de a fi atacate în instanța de contencios administrativ.
• Dispoziții de la nivel central: La solicitarea Ministerului Afacerilor Interne sau a altor ministere pe domenii specifice de activitate.
Procedura de trimitere:
Trimiterea efectivă se realizează prin ordin al prefectului, care stabilește componența echipei, obiectivul controlului și perioada de desfășurare. Corpul de control funcționează ca o structură de specialitate aflată în subordinea directă a prefectului. ”
Sursele noastre ne indică faptul că respectivele pontaje fictive au fost realizate în urmă cu un an de zile, când la acea vreme primarul în funcție avea cunoștință despre respectivele pontaje fictive făcute de directorul Poliției Locale Petroșani, Bacriș Gheorghe.
În cele ce urmează vă dăm numele și prenumele celor doi polițiști locali, din cei patru, care au fost pontați fictiv de directorul Poliției Locale Petroșani: Goia Cornel și Ionuț Helj. Vă reamintim faptul că primarul Municipiului Petroșani cunoștea aceste aspecte.
Au trecut câteva luni, chiar un an de zile. Primarul în funcție nu a luat măsuri, pentru că directorul Poliției Locale a Municipiului Petroșani este favoritul lui. Asta ne relatează sursele noastre de încredere din rândul polițiștilor locali.
Potrivit surselor apropiate primarului, se arată că la acea vreme nu s-au luat măsuri pentru că nu se aflase în presă. Tot surse apropiate primarului ne relatează că, odată ce au apărut aceste informații în spațiul public, trebuia să ia măsuri deîndată, dar nu s-a întâmplat acest lucru.
Am ajuns să concluzionăm că prefectul județului Hunedoara, Fulga Constantin, fiind prieten la cataramă cu primarul în funcție, trebuia și el să demareze o anchetă și să sesizeze instituțiile publice, pentru ca acestea să descindă la Primăria Municipiului Petroșani împreună cu alte instituții și să verifice actele, dar nici prefectul județului Hunedoara nu a făcut acest lucru. Clar, vorbim despre relații de prietenie.
Deci, prefectul județului Hunedoara trebuia să fie înștiințat că directorul Poliției Locale a Municipiului Petroșani, Bacriș Gheorghe, este în incompatibilitate deoarece este bugetar, deoarece directorul Poliției Locale Petroșani conduce și o societate.
Conform actelor, adică conform declarației de avere, acea societate este pe numele soției domnului director al Poliției Locale a Municipiului Petroșani, Bacriș Gheorghe. Soția directorului Bacriș Gheorghe de la Poliția Locală Petroșani, pe nume Bacriș Alexandra Maria, este asistentă la U.P.U. Petroșani.
Vorbim despre câteva abateri deosebit de grave, vorbim despre câteva dosare în care trebuiau să fie dispuse măsuri, vorbim despre instituții publice competente care trebuiau să descindă peste Primăria Municipiului Petroșani de câteva zile bune.
La Primăria Municipiului Petroșani se vorbește despre pensionari de lux, apropiați primarului, căruia îi place să aibă pe lângă el doar pensionari de lux deși, în urmă cu ceva timp, a concediat undeva la 7 pensionari, conform legii intrate în vigoare.
Dar acea lege nu a fost aplicată și celor trei pensionari care încă mai sunt la butoanele Primăriei Municipiului Petroșani. Unul dintre pensionari este administratorul public al Primăriei Municipiului Petroșani, pe nume Dragoș Paulina.
Iar ceilalți doi pensionari de lux sunt exact consilierii lui de bază, unul care este pe linia minorității maghiare, Kutasi Csaba, iar celălalt este pe linie bugetară, Pascu Viorel. Așa că domnul prefect Fulga Constantin, care are afaceri în Municipiul Petroșani, ar trebui să intervină în regim de urgență și să sesizeze organele competente.
Prefectul județului Hunedoara, fiind din Valea Jiului, știe că în Municipiul Petroșani sunt zeci de săli de jocuri de noroc și farmacii. În spatele lor știe prefectul județului Hunedoara cine se află, dar niciodată nu-și deranjează prietenii de cataramă, conform unor surse apropiate din anturajul lor.
Solicităm public prefectului județului Hunedoara, Fulga Constantin, să ia măsuri urgente și să ne transmită, pe adresa redacției, un punct de vedere oficial cu privire la dezastrul din primăria Municipiului Petroșani, să ne transmită un punct de vedere cu privire la polițiștii locali pontați fictiv ai primăriei Municipiului Petroșani și cu privire la incompatibilitatea directorului Poliției Locale, din subordinea primăriei Municipiului Petroșani, dar și a soției acestuia.
De asemenea, îi solicităm prefectului să ne mai transmită și ce se va întâmpla cu cei trei pensionari de lux care încă mai sunt la butoane, deși vă reamintim că 17 au fost dați afară, iar acești trei pensionari au rămas pe funcții. Păi, trebuiau dați toți afară sau lăsați toți în sistem și atunci credem că nu mai erau probleme, dar tineretul din ziua de astăzi nu are loc de muncă din cauza pensionarilor de lux care sunt pe lângă primarul Municipiului Petroșani.
