Prefectul județului, Călin Petru Marian, a organizat astăzi o întâlnire între primari ai localităților
Prefectul județului, Călin Petru Marian, a organizat astăzi o întâlnire între primari ai localităților hunedorene și reprezentanți ai „Administrației Bazinale de Apă – Mureș”.Directorul general al A.B.A. Mureș, Cosmin Butiulca și directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara, Aura Lăsconi, au prezentat programul și propunerile de lucrări tehnice pentru prevenirea inundațiilor și amenajări hidrotehnice, finanțate din surse proprii sau bugetare.
Au participat la discuții, alături de primari, subprefecții județului Hunedoara Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz.
Primarii hunedoreni au informat conducerea A.B.A Mureș despre stadiul investițiilor în lucrările de amenajare a albiilor cursurilor de apă și au primit răspunsuri la întrebările legate de finanțarea lucrărilor aflate în derulare si a celor prevăzute în programele guvernamentale în acest domeniu.
Prefectul Călin Petru Marian i-a asigurat, atât pe specialiștii Administrației Bazinale de Apă cât și pe primari, de sprijinul Instituției Prefectului pentru ca investițiile în protecția împotriva inundațiilor să fie duse la bun sfârșit în perioada estimată pentru finalizare.
Biroul de presă