Povestea casei cu probleme de pe strada Dacia, din Petroșani, cartierul Colonie se apropie de sfârșit. Va fi sau nu va fi demolată?/VIDEO
Este vorba despre casa de pe strada Dacia, fără număr, din apropierea blocului J2, din cartierul Colonie, Municipiul Petroșani, casa numitului Gabor Vasile Ioan.
În cele ce urmează vom face o mică recapitulare a celor scrise, în ultimul timp, despre acest subiect, fără însă a mai intra în amănunte. Cine dorește să cunoască mai multe amănunte despre subiect, poate citi articolele noastre despre respectiva casă: „Povestea casei cu probleme de pe strada Dacia din Petroșani, cartierul Colonie, a lui Gabor Vasile Ioan”, „Casa „fantomei” din cartierul Colonie, str. Dacia, fără număr”, „Despre dosarul casei ilegale a lui Gabor Vasile Ioan”.
Respectivele articole pot fi accesate de pe următoarele link-uri:
https://newsvj.ro/?s=Casa+%E2%80%9Efantomei%E2%80%9D
https://newsvj.ro/despre-dosarul-casei-ilegale-a-lui-gabor-vasile-ioan-video/
„Pentru ca cititorii să înțeleagă bine care este problema, sau problemele cu acea casă, să facem un mic rezumat a ceea ce ne-au spus sursele noastre de încredere de-a lungul timpului. Terenul respectiv a fost dat lui Gyapias Laura pentru a se construi o spălătorie. Doar că, în anul 2022, numita Gyapias Laura trece la cele veșnice iar ulterior, în loc de spălătorie, acolo s-a construit o casă cu garaj, în condițiile în care primăria din Petroșani, prin nu știm ce minune, a eliberat autorizație de construcție pe numele persoanei decedate. Probabil că cineva de la primărie se ocupă cu spiritismul în timpul programului de lucru, altă explicație nu există!
Aici, din punctul nostru de vedere, sunt deja două probleme: 1. cum s-a eliberat acea autorizație de construcție pe numele unei persoane decedate? și 2. cum de în loc de spălătorie, cum era prevăzut inițial, a apărut ditamai casa cu garaj?
O altă problemă este faptul că, din surse de încredere, Gabor Vasile Ioan nu a făcut succesiunea, sau nu a parcurs toți pașii. Apoi, în timpul construirii casei, au apărut tot soiul de probleme, care au fost aduse la cunoștința autorităților abilitate.”
„Alo, Primăria Petroșani! Cum este posibil ca defuncta să construiască, chiar și fără autorizație, o locuință? Cum se poate trimite o adresă pe data de 13.11.2023 către Gyapias Laura când ea a decedat în 2022? Asta înseamnă că și autorizația de construire pe care ați emis-o, care are numărul 118/13.11.2023 „Construire locuință și împrejmuire – intrare în legalitate” ați emis-o tot pe numele defunctei proprietare, ceea ce înseamnă că totul este lovit de nulitate. În plus, defuncta a vorbit, după cum reiese din următorul fragment din adresa de mai sus:
„În urma verificării în teren în str. Dacia, f. nr. (n.r.: adică fără număr) s-a constatat că pe o porțiune de pe latura sud-vestică nu s-a respectat limita de proprietate, depășindu-se cu 1 m. Doamna Gyapias Laura a motivat că limita a fost trasată de către un topograf, ea necunoscând cu exactitate conturul. ”
Vă dați seama de ridicolul și de gravitatea situației? Vă dați seama cum se efectuează controalele pe teren, cel puțin în cazul acesta, de către cei din Primăria Petroșani? Rămâne un mister cum și cine din primărie a comunicat cu o persoană decedată!
Acum, respectiva casă este înălțată, dar nu are acte, nu are număr, nu este trecută în cadastru, nu are act cadastral și nici succesiunea făcută, iar Gabor Vasile Ioan și soția sa locuiesc în acte la o altă adresă, dar în realitate ei locuiesc în această casă care nu este nimic în regulă cu ea.
Este clar că lucrurile nu au rămas așa și s-a ajuns la tribunal.
Este vorba despre Dosarul 1397/97/2024 care are ca obiect „anulare act administrativ autorizaţie de construire nr.118/2023”, reclamant fiind Prefectul Județului Hunedoara, iar pârâți fiind: primarul municipiului Petroșani, Gabor Vasile Ioan, Gyapias Alina și Birta Gabriel.
La data de 13 iunie 2025 este termenul în dosarul menționat mai sus. Ar fi normal ca și alte instituții abilitate să intervină în acest caz!”
(N.r: extrase din articolul scris pe 18 mai 2025, intitulat „Povestea casei cu probleme de pe strada Dacia din Petroșani, cartierul Colonie, a lui Gabor Vasile Ioan”)
„La Poliția Economică Petroșani este un dosar în lucru în care, spuneam în materialele anterioare, este vorba despre dosarul unde cei de la DNA au declinat competența către Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani și a ajuns la Poliția Petroșani. Este vorba despre dosarul unde este vizat Gabor Vasile Ioan pentru că a construit acea casă neavând acte pe ea, neavând succesiune, neavând multe alte acte. De asemenea, se vorbește despre câteva infracțiuni deosebit de grave.
Nu vorbim acum despre infracțiunile care sunt în dosar. Nu vă spunem acum cine este martor în acel dosar, dar atenție, există un martor în dosar. Există și o persoană care a făcut denunț de s-a deschis acest dosar penal și nu a fost audiat nici martorul, nici persoana care a făcut acel denunț.
Dosarul s-a deschis în 2024, suntem în 2025. Domnul Buhan, de la Poliția Economică Petroșani, poate este supărat pe noi, sau cu siguranță este foarte supărat pe noi că îi tot reamintim despre respectivul dosar. Dar, de mâine încolo se vor face demersuri, se vor face hârtii către instituții abilitate, unde se va menționa faptul că la Poliția Petroșani se tergiversează. Ați auzit de tergiversarea dosarului? Asta se întâmplă la Poliția Petroșani. Se trage de timp. Trec anii, dosarul se clasează, nimeni nu a pățit nimic. Asta se întâmplă.”
„Domnul Buhan, avem toate informațiile cu privire la acel dosar penal. Nu oferim acum toate informațiile și vă lăsăm încă pe dumneavoastră să vă faceți treaba. Nu vrem să intervenim peste activitatea dumneavoastră de polițiști.
Dar, în situația în care nu veți face cercetări în acel dosar, clar, vorbim despre altceva. Nu rămâne decât să fie mâine și poimâine depuse acte la instituții superioare cu privire la faptul că există un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, nu vă mai spunem numărul de dosar, unde este vizată casa lui Gabor Vasile Ioan, casa fără număr, fără… nu știm, este o casă…
Nu vrem să vorbim prea multe despre acea casă, pentru că domnul Buhan de la Poliția Economică nu dorește să solicite persoanei, doamnei polițist, să facă audieri, să demareze procedura judiciară, să extindă ancheta în acest sens. Probe sunt, repet, dar dosarul stă aici în Poliție, la Poliția Economică, la o doamnă polițist care se subordonează domnului Buhan. Cu riscul că domnul polițist Buhan se va supăra pe noi, nu are de ce să se supere, pentru că ăsta este adevărul. Ar trebui acel dosar pus pe roți și, dacă este nevoie, dispuse măsuri, iar dacă nu, trimis în judecată.
Actele care le aveți și dumneavoastră venite de la instituțiile publice confirmă anumite ilegalități, vorbim despre semnături și alte lucruri. Doar atâta vă putem spune că mama lui Gabor Vasile Ioan, Gyapiaș Laura, după ce a murit, nu s-a făcut nici o succesiune, înainte să moară nu a făcut niciun contract, nu a existat niciun act prin care să poată să construiască acea casă. Dar rămâne să facem dezvăluiri și cu privire la acte. Să fie acte false? Semnături? Nu vă mai spunem.”
(N.r.: extrase din articolul „Despre dosarul casei ilegale a lui Gabor Vasile Ioan)
„Reporter:
Am primit o serie de documente de la instituțiile publice din județul Hunedoara. Mă aflu aici, în fața sediului de poliție a municipiului Petroșani pentru faptul că polițiștii au toate pârghiile acum să lucreze în respectivul dosar, care vă spuneam că este la Poliția Economică, unde este șef domnul Buhan. Domnilor polițiști, aveți toate pârghiile să demarați ancheta în acel dosar, să extindeți ancheta unde este vizată casa inculpatului Gabor Vasile Ioan pe terenul mamei lui, Gyapias Laura.
Au sosit pe adresa redacției noastre o serie de documente, în care se arată faptul că nici până la această oră Gabor Vasile Ioan nu a intrat în legalitate. Și aici vorbim despre casa din cartierul Colonie, de lângă blocul J2, casa fără număr, casa care nu este identificată de nici o instituție publică. Deci, Gabor Vasile Ioan locuiește cu familia lui într-o casă ce nu are act cadastral, dacă ați înțeles. Informația asta este în exclusivitate, am primit documente de la instituțiile publice, în cel mai scurt timp și polițiștii vor primi actele necesare. Iar dacă se trage în continuare de timp, clar este o rea voință din partea polițiștilor, sau poate din partea procurorilor.
Deci, informația este: Gabor Vasile Ioan, inculpatul în trei dosare penale, iar suspect în alte dosare penale, condamnat la doi ani cu suspendare într-un alt dosar penal, locuiește într-o casă din cartierul Colonie, de pe strada Dacia, în vecinătate cu blocul J2, casă fără număr. Terenul este al mamei lui, Gyapias Laura. Nu s-a făcut succesiune, nu s-a făcut niciun demers. În acest context, prefectura județului Hunedoara a dat în judecată pe primarul municipiului Petroșani, pe Gyapias Alina, Gabor Vasile Ioan și pe Birta Gabi, cei trei frați. Deci, domnilor polițiști, aveți toate pârghiile, dosarul se află la voi, noi vom reveni cu informații proaspete, cu documente în exclusivitate primite de la instituțiile statului.”
Azi, 30.05.2025, am avut surpriza să primim de la Primăria Petroșani adresa 7890/26/30.05.2025. Am scris cuvântul „surpriză” pentru că, după cum veți vedea, chiar este o surpriză.
Vă reamintim că proprietara, Gyapias Laura era decedată din anul 2022. Toate actele de care se scrie în adresa de răspuns a Primăriei Petroșani au fost din luna aprilie, anul 2023. Deci după decesul proprietarei, au fost toate acele acte, procese-verbale, constatări, certificatul de urbanism etc., toate pe numele și în numele răposatei. Doar un singur exemplu vă dăm, din prima pagină a adresei de răspuns a Primăriei Petroșani:
„- La data de 06.11.2023 a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 111/05.05.2023, solicitat pe numele doamnei Gyapias Laura, cu termen de valabilitate de 12 luni de la data emiterii, având în vedere că documentele depuse au fost cele prevăzute de Legea 50/1991;
– La data de 06.11.2023, a fost depus de către ing. Iordache Bogdan, în calitate de proiectant, în numele și pentru doamna Gyapais Laura, cererea nr. 21374, în vederea emiterii autorizației de construire.
– La data de 13.11.2023, a fost eliberată autorizația de construire nr. 118/13.11.2023 pentru construire locuință și împrejmuire – intrare în legalitate, mun. Petroșani, str. Dacia FN, cu valabilitate de 24 de luni, având în vedere că documentele depuse erau cele prevăzute de Legea 50/1991.”
„Astfel, în luna februarie 2024, în urma verificării întregii documentații, s-a constatat că beneficiarul autorizației de construire nr. 118/13.11.2023 a fost d-na Gyapias Laura, proprietara terenului în suprafață de 500 mp, conform extrasului CF 62520 Petroșani, deși aceasta decedase în anul 2022.
Precizăm că atât cererea pentru eliberarea certificatului de urbanism cât și cea pentru autorizația de construire, au fost depuse la Registratura instituției noastre, de către dl. ing. Iordache Bogdan, în calitate de proiectant, în numele și pentru d-na Gyapias Laura, fără a se menționa faptul că aceasta este decedată”
Adică, noi, primăria, nu avem nici o vină că nu am știut că Gyapias Laura era decedată din 2022, de parcă Serviciul de Evidență a Populației nu este al primăriei!
„Inspectorul de zonă, responsabil cu emiterea acestor documente, a fost sancționat disciplinar, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ”. Adică s-a găsit acarul Păun, singurul vinovat de situație. Când, de fapt, vina este a mai multor persoane din Primăria Petroșani. Toate documentele emise, au fost emise pe numele persoanei decedate, deci, legal, sunt lovite de nulitate.
Acum, pe rolul Tribunalului Hunedoara se află dosarul de anulare a autorizației de construire nr. 118/13.11.2023, prin care Prefectura Hunedoara a dat în judecată pe primarul Petroșaniului și pe Gabor Vasile Ioan, Gyapias Alina și Birta Gabriel. Este vorba de dosarul 1397/97/2024, înregistrat în data de 26.03.2024.
Dar Primăria Petroșani susține faptul că: „prin adresa nr. 1943/06.02.2024, s-a solicitat instituției Prefectului Județului Hunedoara anularea autorizației de construire nr. 118/13.11.2023, procedură care la momentul actual se află pe rolul Judecătoriei Petroșani.”
Atunci, de ce pe portalul Tribunalului Hunedoara, primăria Petroșani, prin primar, apare ca „pârât”?
Tot Primăria Petroșani ne mai informează că „a fost încheiată procedura succesorală, succesiunea fiind dezbătută la notarul public, iar domnul Gabor Ioan Vasile a devenit unicul proprietare al imobilului teren de 500 mp și, la solicitarea acestuia, a fost eliberat certificatul de urbanism cu nr. 67 din data de 28.03.2024, pentru construire locuință și împrejmuire, intrare în legalitate.”
Păi cum vine asta, fraților de la Primăria Petroșani? Toată perioada când a construit pe baza unor acte, documente lovite de nulitate, s-a evaporat? Numitul Gabor Vasile Ioan nu pățește nimic? Și nici cine și-a dat concursul (voit sau nu, în cunoștință de cauză sau nu) din Primărie? Pentru că nu credem că este vorba doar de o persoană!
Finalul răspunsului Primăriei Petroșani este cireașa de pe tort: „Având în vedere că nici până la data prezentă, domnul Gabor Vasile Ioan nu a depus completările solicitate de către inspectorul de zonă (nota redacției: o fi același inspector de zonă, care a fost sancționat disciplinar?), în vederea emiterii autorizației de construire, pentru imobilul din strada Dacia, lângă bloc J2, cartier Colonie, jud. Hunedoara, deși acesta a fost somat prin adresa nr. 9058/16.05.2024, au fost sesizate organele de cercetare penală, precum și inițiate demersurile cu scopul obligării contravenientului la demolarea construcției realizată fără forme legale.”
Păi, de la început, acea construcție nu avea voie să apară, domnilor și doamnelor de la Primăria Petroșani! Nu era greu să vă interesați la propriul serviciu de Evidența Populației dacă Gyapias Laura mai trăia sau nu la vremea când au început să fie făcute tot felul de acte, de documente pe numele și în numele ei! Este primul lucru de care trebuie să vă interesați, dacă proprietarii mai există sau nu pe lumea asta, înainte de a începe să întocmiți tot soiul de acte, documente, documentații tehnice etc. Cum de nu a verificat nimeni și cine și cum a luat legătura cu răposata când a fost vorba de a reglementa o problemă de limită de proprietate?
„În plus, defuncta a vorbit, după cum reiese din următorul fragment din adresa de mai sus:
„În urma verificării în teren în str. Dacia, f. nr. (n.r.: adică fără număr) s-a constatat că pe o porțiune de pe latura sud-vestică nu s-a respectat limita de proprietate, depășindu-se cu 1 m. Doamna Gyapias Laura a motivat că limita a fost trasată de către un topograf, ea necunoscând cu exactitate conturul. ” (fragment din articolul „Povestea casei cu probleme de pe strada Dacia din Petroșani, cartierul Colonie, a lui Gabor Vasile Ioan”).
Ar fi multe alte întrebări la care Primăria Petroșani ar trebui, în cazul de față, să răspundă punctual, țintit pe problemă. Dar, având în vedere toate bâlbele și ezitările (practic niște fapte ilegale!) de până acum, oare se va pune în practică demolarea construcției, așa cum s-a scris în adresa de răspuns a primăriei, sau se vor găsi tertipuri de amânare sau de legalizare? Voi, cititorii, ce părere aveți?
- VIDEO

