Poşta Română inaugurează un nou ghişeu poştal în Popeşti-Leordeni
Bucureşti, 21 august 2020 – Poșta Română a deschis, astăzi, Ghișeul 1, Oficiul Poștal Popeşti Leordeni, inaungurând, astfel, o nouă subunitate poştală absolut necesară într-o zonă suprapopulată.
Compania Naţională Poşta Română vine în întâmpinarea celor peste 35.000 de locuitori ai localităţii Popeşti-Leordeni. Ghişeul va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 17.00, pe Drumul Fermei nr. 62, Popeşti-Leordeni şi va fi disponibil atât pentru prestaţii clasice poştale, contracte de prestări servicii poştale, cât şi pentru serviciile de curierat rapid Prioripost.
“Ne-am dorit să fim mai aproape de locuitorii acestei comunități şi, în contextul creşterii masive a populaţiei în zonă prin dezvoltarea infrastructurii, am decis să inaugurăm această nouă subunitate pentru a eficientiza fluxul de lucru cu clienţii şi timpii de aşteptare pe care aceștia îi petreceau, până acum, la oficiul din localitate. Intrăm, astfel, în normalitate, vom oferi confort clienților noștri și îi vom scuti de timp petrecut inutil la cozi”, a declarat Horia Grigorescu, Director General.