Poliția Petrila și ascunderea infracțiunii de nerespectare a măsurii de încredințare a minorilor
Poliția Petrila și ascunderea infracțiunii de nerespectare a măsurii de încredințare a minorilor, prevăzută de articolul 379 aliniatele 1 și 2, din Codul Penal. Acest material de presă se bazează pe ceea ce ne transmit sursele noastre de încredere, ceea ce vă vom și arăta în rândurile care urmează.
În data de 5.09.2025, o persoană din localitatea Petrila, solicită intervenția Poliției Petrila, pentru a veni și a constata încălcarea unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește nerespectarea măsurii de încredințare a minorilor, conform articolului 379 alineatele 1 și 2, din Codul Penal.
La solicitarea reclamantului, s-au deplasat patru agenți ai poliției orașului Petrila.
Totul bine până la întocmirea procesului verbal unde, la început, cei doi agenți, unul fiind Balogh Andrei și celuilalt nu-i reținem numele, iar ceilalți doi sunt stagiari. Au încercat să-l pună pe reclamant să semneze procesul verbal, dar ei refuzau încontinuu să meargă la domiciliul de unde trebuia să își preia reclamantul minorii.
Refuzul lor ar fi favorizat făptuitorul încălcării Codului Penal, articolul 379, alineatele 1 și 2, ducând la o cercetare după cum ar fi vrut ei.
Ținem să readucem aminte, sau să facem cunoscut opiniei publice, că aceste abuzuri din partea Poliției Petrila continuă de aproximativ trei ani. Dacă reclamantul nu le-ar fi adus la cunoștință, în mai multe rânduri, că nu semnează procesul verbal și le face plângere pentru abuz în serviciu, ei ar fi plecat și ar fi întocmite actele, posibil la comanda doamnei comisar de poliție de la Poliția Petrila, doamna Hortensia, care este urmașa în funcție a domnului fost comisar de poliție Todea Constantin.
Cum să refuzi, ca organ al legii, să fii prezent la locul faptei, dar tu, ca organ al legii să încerci să întocmești proces verbal și să faci cercetarea ulterior?
E ca și cum ai fi angajat în cadrul poliției doar ca să îți încasezi salariul, nu să îți și cunoști atribuțiile de polițist. Conform Codului Penal, articolului 379, alineatul 2, ar fi trebuit ca organele de cercetare și nu numai, chiar și organele constatatoare, să sancționeze cu amendă penală pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a măsurii de încredințare a minorului.
Vorbind doar despre anul acesta, la nivelul orașului Petrila, a fost de peste 20 de ori încălcată legea în acest domeniu, să nu mai vorbim că aceste încălcări sunt de aproximativ trei ani, iar atât Poliția Petrila, cât și Direcția de Asistență Socială Petrila, subordonată Consiliul Local de la Primăria Petrila, încalcă abuziv drepturile minorilor și a părintelui la care copii nu locuiesc, în același timp ascunzând infracțiunea.”
Pentru a lămuri toate aspectele, persoanele care își aud numele în acest articol își pot exprima un punct de vedere. Vom reveni cu noi informații pe marginea acestui caz, în momentul în care vom intra în posesia lor!
