Poliția Locală din Petroșani va avea punct de lucru în incinta pieței centrale

Administrația piețelor din municipiul Petroșani încă se mai confruntă cu anumite probleme dar credem că acestea se vor rezolva, atâta timp cât există bunăvoință din partea tuturor autorităților responsabile.

De pildă, un fapt demn de consemnat este sprijinul pe care administrația piețelor l-a obținut din partea Primăriei și a Consiliului Local al municipiului Petroșani pentru asigurarea ordinei și disciplinei în spațiul destinat comercianților de mărfuri agro-industriale, care își desfășoară activitatea în piețele din Petroșani.

Astfel, Administrația Piețelor din municipiul Petroșani a solicitat Primăriei și Consiului Local Municipal aprobarea unui punct de lucru al Poliției Locale, care să aibă regim de permanență în pieța centrală, pentru a descuraja acțiuni care contravin legii, pentru a sprijinii organele de competență care sunt responsabile cu siguranța alimentației publice și pentru a asigura un climat de liniște și ordine publică în spațiul destinat pieței agro-alimentare, spațiul destinat poliției fiind asigurat în incinta pieței.

Administrația piețelor se auto-finanțează prin taxele pe care le încasează, deține personalitate juridică, iar ajutorul din partea primăriei, fiindu-i subordonată, trebuia să se întâmple pentru că nu aveau niciun ajutor, iar acest punct de lucru pentru politiștii locali va deveni funcțional începând de luni, 8 ianuarie 2018.

”Doresc să mulțumesc, din partea întregului colectiv al pieței, primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, cât și consilierilor locali pentru tot sprijinul pe care ni l-au acordat și sperăm să îl avem și în continuare. Nu în ultimul rând, ne cerem scuze față de comercianți pentru că am trecut printr-o perioadă dificilă și am reușit totuși, împreună, să ieșim la liman, asigurându-i de tot sprijinul meu și în continuare”, a declarat Sorin Crețu, administratorul piețelor municipiului Petroșani.

Taxele nu s-au mărit, acestea au rămas la nivelul anului trecut, prin hotărârea recent aprobată în Consiliul Local Municipal, iar administrația piețelor așteaptă noi solicitări de acordare spații pentru comercianții care doresc să vândă în incinta pieței centrale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *