Piri Iosif Alexandru : Nu a fost destul, să-și umilească concubina, ci dorința lui a fost de a-și arăta bărbăția.AUDIO
Polițiștii Petroșeneni, iară-și sunt depășiți de situație. Din nou un caz cutremurător, fără a-și găsi rezolvare. Să intrăm în subiect, să descifrăm personajul.
Un om, lovit de soartă, lovit cu bună știință, după faptele lui, de natură penală. Cum niciodată, nu iasă foc fără scântei, soarta la condamnat la moarte. Să ne facem prezența, în cazierul individului.
Se numește Piri Iosif Alexandru, de mic copil a avut o viață zbuciumată, ani la rând a fost sluga cărbunelui, dar odată cu trecerea anilor, a încercat să își facă propria lui familie, din cauză că familia l-a îndepărtat, pentru că consuma alcool și este un personaj violent.
La viața lui, a avut m-ai multe relații cu diferite fete, dar acest monstru de câte ori se îmbăta, le făcea felul. A contactat, redacția NEWS VJ.ro, o doamnă pe nume Claudia, unde a început să se plângă, spunând că numitul Piri, a agresat-o atât fizic cât și verbal. Au stat împreună, circa trei luni, dar aceste trei luni, pentru Claudia, au fost zile numărate.

M-ai arăt faptul că, a lucrat la firma SUPERCOM, dar cum băutura nu i-a dat pace și la zgândărit, omul și-a dat demisia. Preferă să cerșească câte un leu, A încheiat, un contract între el și alcool.”Jale, jale, după trei pahare!”. În continuare veți asculta, o înregistrare, unde băutura pune punctul pe i, iar polițiștii nici măcar nu se deranjează să dea o tură prin cartiere.
O scurtă descriere. În urmă cu câțiva ani de zile, o bătrânică i-a dat numitului Piri Iosif Alexandru, suma de 50 lei, să-i schimbe, iar acesta s-a făcut nevăzut. Bătrânica, l-a așteptat în Piață, ore în șir să vină, cu banii schimbați, dar prezența lui, a lăsat de dorit, cât banii au fost trecuți pe caiet. Personajul, este cunoscut de autorități, ca fiind prieten cu băutura. În curînd, veți avea ocazia să auziți înregistrări cu impact emoțional.

„Am avut, o relație de concubinaj, în urmă cu cîteva luni de zile, cu numitul Piri Iosif Alexandru, o relație care era presărată numai cu certuri și scandaluri, provocate de fostul meu concubin, pe fondul consumului de alcool. Menționez, că stăteam amândoi, în locuința pe care o dețin, l-am ajutat și sprijinit, până acesta și-a găsit un loc de muncă, și știu că a renunțat la acel loc de muncă, nu ma ajutat la treburile gospodărești și nu mi-a acordat, nici un fel de sprijin. Nemai suportând certurile, m-am hotărât să pun capăt relației, și din data de 17.03.2019, Duminică, i-am spus politicos, că nu mai pot suporta un astfel de trai, și este mai bine pentru amândoi să ne despărțim. I-am ,spus politicos, să-și i-a lucrurile și să plece, a devenit violent, mi-a adresat injurii și m-a amenințat cu moartea. Și-a toate lucrurile în seara aceea, și a părăsit domiciliul. Deoarece în trecut, acesta m-a agresat și fizic, voi depune o plângere la Poliția Municipiului Petroșani, unde voi declara ceea ce am spus și dumneavoastră. „, a declarat doamna Claudia, pentru NEWS VJ.ro
