Persoana oprită în trafic a venit cu soțul ei și a adresat cuvinte și expresii jignitoare, sub privirile polițiștilor/VIDEO
Sub privirile polițiștilor, persoana oprită a trafic a venit cu soțul ei la Poliția Petroșani, la Biroul Rutieră. Dar, la intrare în sediul poliției, a început să înjure. Deși respectivele înjurături au fost adresate de față cu ofițerul de serviciu, până la această oră nu se cunoaște dacă au fost luate măsuri în consecință!
Vă reamintim faptul că persoana a fost oprită de polițiști pentru că a parcat pe contrasens, într-un loc unde oprirea e interzisă, conform semnului de circulație. Apoi, după ce a revenit la mașină, a condus pe contrasens. De aceea a fost oprită de polițiști, apoi îndrumată la sediul de poliție, pentru a se face cercetări în acest caz.
Una peste alta, pentru că am avut curajul să filmez pe domeniul public acest lucru, am fost înjurat, atât de această femeie, cât și de soțul ei.
„Reporter: În sediul Poliției Petroșani se află persoana care a fost oprită de polițiștii de la Biroul Rutieră pentru că a condus pe interzis și pentru că a parcat unde scria „interzis”. De față cu polițiștii, respectiva persoană, împreună cu soțul ei, m-au înjurat. Polițistul a auzit când am fost înjurat, respectivele înjurături au fost înregistrate pe bodycam, dar până la această oră polițiștii nu au făcut nimic, pentru că asta este! Poți înjura de față cu polițiștii, pentru că nu se întâmplă absolut nimic! Polițiștii încă, nu știu, nu vor să ia măsuri, sau nu știu exact ce se întâmplă! Vă repet, persoana a fost oprită în trafic de polițiști pentru că a parcat pe interzis și apoi a condus pe interzis. În acest sens, e posibil să fie amendată la regimul rutier, dar o altă problemă este că atunci când a venit la polițe, a început și m-a înjurat, m-a jignit. Aceste imagini vor fi prezentate, sunt pe bodycam. Mai nou, nu am voie să-mi fac meseria, pentru că sunt înjurat de diferite persoane. Și, culmea, totul s-a întâmplat sub privirile polițiștilor aflați pe tură la poliție, adică sub privirea ofițerului de serviciu.”
Poate că polițiștii, după ce vor viziona imaginile, vor înțelege că sunt abateri la Legea 61. Dar abaterile au fost produse sub privirea ofițerului de serviciu.
- VODEO
