Persoana ce a lăsat o lumânare în stil mafiot. Portretul este cunoscut de polițiști, dar ce așteaptă de nu îl arestează?
Conducerea IPJ Hunedoara așteaptă să crească infracționalitatea în acest cartier, persoana ce a lăsat lumânarea la ușă în stil mafiot, este în atenția autorităților. Noi acum întrebăm, „de ce nu vor să îl aresteze? Pentru că sunt indici multe unde să îl ascundă pentru câțiva ani”. Hoții între ei se cunosc!
Am demarat o anchetă jurnalistică cu privire la omul ce a lăsat lumânarea în stil mafiot în fața ușii, tipul locuiește în cartierul Colonie, mai exact pe lângă Regia Apelor, în zona unde a fost termoficare. La Petroșani există o gașcă de polițiști incompetent, nu au reușit să facă nici CFL corect la fața locului, au părăsit locul unde sa comit fapte.
Conform legii: „la o sesizare de genul, vine un echipaj de poliție unde trebuie să constate cele sesizate. Trebuie să raporteze mai departe și să păzească zona până vine cineva de la criminalistică”. Dar aici polițiștii nu au vrut să își facă treaba, cine a fost ofițer de de servici în acea zi ?
Simplu, doamna din imagine în urmă cu ceva timp, a mai avut o ieșire tot cam de genul. Clanul din cartierul Colonie a vrut să intre în Poliție pentru a crea un scandal. Doamna polițist are relații la IPJ Hunedoara și pentru aia își permite să facă asemenea fapte. Persoanele sunt cunoscute de polițiști, persoanele fac evaziune fiscală și multe alte nereguli.
După atâta putere de bani și mașini de lux, încă sunt lăsați în libertate, din acel teanc de bani mănâncă mai multe persoane și atunci ăștia nu pot fi ascunși. Totuși, în poliție există și oameni care știu să aplice legea, dar nu sunt lăsați să își facă datoria. Prietenii noștri de la Biroul investigații lucrează la portretul individului, revenim cu informații din careul polițiștilor.