PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE CĂ AR FI SOLICITAT INDEMNIZAȚII DE SPRIJIN, PE BAZA UNOR CONTRACTE FICTIVE

Astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au efectuat 13 percheziții, la persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals. 11 mandate de aducere vor fi puse în executare. 

Perchezițiile au fost desfășurate atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, respectiv 9 percheziții în județul Prahova și două în București.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-februarie 2021, persoanele bănuite ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, pentru întreruperea activității, ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. 

De asemenea, acestea ar fi depus electronic documente, prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată.

Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere, cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă.

Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat este de aproximativ 53.000 de lei.

Urmare a activităților desfășurate de polițiști, s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu suplimentar de aproximativ 49.000 de lei. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *