News

Pensie lungă, domnule colonel Popa Mihai!

Pensie lungă, domnule colonel Popa Mihai! Și-a început cariera pe 5 mai 1986 la Uzina Mecanică Sadu! A fabricat și omologat, pentru prima dată în România, muniție NATO de diferite calibre.

A colaborat cu specialiști din mai multe țări aducându-și aportul la eficacitatea muniției de război fabricată la Uzina Mecanică Sadu. În noiembrie 2006 a părăsit uzina și a ales să se ocupe de securitatea la incendiu a clădirilor din județul Gorj, în cadrul Compartimentului Avizare/Autorizare al ISU Gorj. Plin de viață, profesionist, cu o cultură generală vastă și mereu cu “vorbele la el”, sunt puțini cei din județul Gorj care nu-l cunosc pe Nea Popa! Nea Popa a îmbrăcat astăzi, pentru ultima oară, uniforma militară! După mai bine de 34 de ani de muncă, a venit vremea să treacă în rezervă, cu drept de pensie.

Cu siguranță, vom duce dorul glumelor făcute de Nea Popa, dar cel mai greu va fi să suplinim profesionalismul de care a dat dovadă în toți acești ani! Îți mulțumim domnule colonel Popa Mihai pentru tot ce ai făcut pentru unitatea noastră, îți mulțumim pentru munca pe care ai depus-o pentru securitatea la incendiu a clădirilor din județul Gorj. Ori de câte ori simțiți nevoia, vă așteptăm să ne vizitați și prin glumele dumneavoastră să ne faceți ziua mai ușoară! Avem onoarea de a vă saluta!

ISU GORJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *