AncheteNews

Pavel Tisaru, șeful interlopilor din Petroșani a rămas fără permis de conducere pentru 60 de zile, a înjurat polițiștii și a făcut circ

Ieri, 28.04.2026, corespondentul nostru de presă ne-a declarat următoarele, din fața sediului Poliției Municipiului Petroșani:

Polițiștii au avut două acțiuni la nivelul căii ferate, la intrare în cartierul Colonie. Prima oară a fost oprit Pavel Tisaru, care a rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile. A doua oară a fost oprit finul acestuia, Andrei Lăcătuș. Și acesta a fost controlat de polițiști. Surpriză! Pavel Tisaru, celebrul interlop din Municipiul Petroșani, nu numai că a fost oprit de polițiști, dar s-a certat cu polițiștii, i-a înjurat, a tras de portieră, fapt care nu este permis. Deci, polițiștii puteau să întocmească dosar penal pentru ultraj, în contextul în care polițiștii sunt amenințați, înjurați, jigniți. Se bate cu pumnii în mașina poliției și poliția doar îi suspendă permisul pentru două luni de zile, adică 60 de zile, apoi pleacă cu o dovadă pentru că atât s-a putut. Asta este poliția din Municipiul Petroșani. Respect maxim pentru polițiști, sunt, în ultima perioadă, înjurați, umiliți, autospecialele de poliție sunt vandalizate, nimeni nu poate să ia măsuri în acest sens.”

Din articolele precedente referitoare la faptul că renumitul interlop Pavel Tisaru a rămas fără permis de conducere pentru 60 de zile, ați putut vedea, inclusiv de pe filmările de la fața locului, comportamentul grobian al acestui individ, atât față de polițiști, cât și față de corespondenții de presă prezenți la fața locului, inclusiv față de corespondentul nostru de presă.

Numitul Pavel Tisaru, este un ins cu foarte multe dosare penale grele pe rolurile judecătoriilor Petroșani și Hațeg, multe dintre ele în spețe cu violență, șantaj, dar și altele, despre care am relatat la acele momente. De-a lungul anilor a avut și condamnări la activ, chiar și acum are o condamnare de 2 ani cu suspendare, pentru care trebuie să facă 120 de zile de muncă în folosul comunității. Dar, Pavel Tisaru crede că hotărârea instanței este o bagatelă, de aceea nu este văzut prin oraș la efectuarea acelor zile de muncă în folosul comunității.

La un asemenea trecut al numitului Pavel Tisaru, i-o fi rușine să fie văzut la muncă prin oraș marele interlop, care dădea el de lucru celor din gruparea lui. Parcă vedem, cu ochii minții și cu gura până la urechi de râs, scena cu temutul interlop Pavel Tiasru plantând panseluțe și subalternii lui din gașca interlopă, trecând pe lângă el, spunându-i: „Ia uite-l pe Pavelică al nostru ce a fost și ce a ajuns!”.