News

Pascu Viorel, cu demisia pe masă din Consiliul Local și PSD

Și-a dat demisia din Consiliul Local al municipiului Petroșani și din Organizația PSD Petroșani, totul a venit după ce a ridicat câteva probleme în Consiliul Local. Astăzi a avut loc o ședință a Consiliului Local… acolo au fost ridicate cele trei probleme.

Care au fost acele probleme:

1. Parângul (apa potabilă și canalizare).

2. Grădinița din cartierul Colonie numărul 2.

3. Clădirea unde a funcționat termoficarea.

Astea au fost doar trei dintre probleme, dar de fapt au fost mai multe ar trebui să scriu o carte. A deci să nu mai stea la masă cu hoția, a dat cu punctul de masă și și-a băgat demisia.

Singurul consilier al municipiului Petroșani este Viorel Pascu, a luptat pentru cetățeni și nu pentru interese politice. A sosit momentul să renunțe la un partid murdar și la un consiliu necurat. La câte fapte bune a făcut am putea scrie un roman, se numește Viorel pascu, a fost consilier local în Consiliul Local al Primăriei Petroșani și făcea parte din Organizația PSD Petroșani.

A făcut parte din Consiliul Local al municipiului Petroșani, Organizația PSD Petroșani. La Primăria Petroșani o parte din angajați sunt „săgeți și ținte”, (totul se face la dictare s-au după dictare). A vrut și va continua să facă doar pentru cetățenii municipiului Petroșani.

Acest material vine potrivit unor surse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *