PASCU VIOREL – CANDIDAT INDEPENDENT – PRIMAR – MUNICIPIUL PETROȘANI
Potrivit domnul Pascu Viorel. ESTE TIMPUL PENTRU ÎNCREDERE ȘI RESPECT!
În cursul ședinței ordinare a lunii iunie, mi-am dat demisia din funcția de consilier local al municipiului Petroșani și din calitatea de membru al Organizației Municipale a PSD Petroșani. De 2 ani de când am intrat în Consiliul Local am muncit pentru comunitate și oameni. Toate Hotărârile de Consiliu Local inițiate de mine au fost aprobate în unanimitate.
De 2 ani solicit punerea în aplicare a acestor HCL și introducerea pe ordinea de zi a altor Referate pentru aprobare. SFIDAT ȘI UMILIT DE VÂRFUL ADMINISTRAȚIEI PETROȘANI, NESUSȚINUT DE PSD, AM LUAT ACEASTĂ DECIZIE. La toate solicitările mele pentru: Parâng (apă și canalizare, mediu înconjurător, toaletă publică, inspector de mediu montan și alte măsuri), comisie pentru a constata neregulile investiției (degradate și devenită pericol public) de la Grădinița aferentă Școlii nr. 2 din Cartierul Colonie și măsuri pentru protecția și găsirea unei destinații publice a clădirii sediului Termoficării din str. Mihai Eminescu, răspunsul a fost NU sau NU ESTE OPORTUN.
SUNT INDEPENDENT!
Pentru a scăpa de mulțimea de telefoane și promisiuni, după demisia din PSD, vă fac cunoscut că nu sunt traseist politic. Sunt mai determinat să muncesc pentru cetățenii municipiului Petroșani. Sunt un om de încredere și respect cetățenii municipiului Petroșani.
Acum mă pregătesc și în următoarea perioadă voi prezenta public, într-o conferință de presă, pasul făcut și candidatura mea pentru Primar al municipiului Petroșani. Susținerea pe care mă bazez este familia, prietenii din această rețea de comunicare și cetățenii municipilui Petroșani. Vă rog, cei ce credeți în mine și știți realizările mele, transformați acest mesaj, prin distribuire, într-o avalanșă. De asemenea, prietenii mei din alte localități, puteți transmite rudelor sau celor pe care îi cunoașteți din Petroșani, mesajul meu. Vă mulțumesc mult pentru susținere! Doamne, ajută-ne! Respect! Vă îmbrățișez cu mare drag!