News

Omagiu generației vârstnice

Ziua de 1 Octombrie a fost consacrată de către Organizația Națiunilor Unite ca Ziua Internațională a persoanelor Vârstnice. Această zi reprezintă un excelent prilej de a petrece câteva clipe speciale alături de bunici, pentru a le arăta că sunt importanți pentru noi și că sunt iubiți. Există însă și multe persoane vârstnice care nu au pe nimeni, care trăiesc zi de zi sentimentul singurătății.

Persoanele vârstnice dependente, care și-au pierdut autonomia funcțională fizică, psihică ori intelectuală pot beneficia de servicii sociale de îngrijire și asistență acordate la domiciliu, în centre de zi sau în centre rezidențiale – cămine pentru persoane vârstnice.

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara funcționează Căminul pentru persoane vârstnice Pui, în parteneriat cu Consiliul Local Pui, unde sunt ocrotiți în prezent un număr de 13 persoane vârstnice. În celelalte centre rezidențiale pentru persoane adulte, un număr de 98 de beneficiari au vârsta peste 65 de ani.  Pentru toți acești beneficiari și nu numai, specialiștii organizează în centre sesiuni de informare cu privire la semnificația zilei de 1 Octombrie și dezbateri pe această temă. De asemenea, aceștia vor participa la o masă festivă organizată în fiecare centru, urmată de activități de recreere, audiții muzicale și programe artistice.

D.G.A.S.P.C. Hunedoara se preocupă în permanență pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă și a tuturor beneficiarilor, respectarea drepturilor lor, pentru ca aceștia să poată trăi în demnitate. Prin serviciile oferite, contribuim la menținerea sării de sănătatea beneficiarilor, a îngrijirii și supravegherii permanente, a recuperării acestora.

Vârsta nu trebuie să constituie un dezavantaj, oamenii sunt valoroși indiferent de aceasta,ei pot aduce plus de valoare în activitățile pe care le desfășoară prin prisma experienței acumulate. Generațiile mai tinere le datorează respect persoanelor vârstnice pentru tot ce înseamnă aceștia pentru comunitatea din care provin.

D.G.A.S.P.C. HUNEDOARA UREAZĂ TUTUROR HUNEDORENILOR, TRECUȚI DE A DOUA TINEREȚE, MULTĂ SĂNĂTATE, VIAȚĂ LUNGĂ ȘI LINIȘTITĂ.

LA MULȚI ANI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *